Năstase, despre retragerea decorației: Un gest meschin al lui Iohannis

Fost premier şi lider al PSD, Adrian Năstase contestă retragerea Ordinului ”Steaua României”, calificând drept „meschin” gestul șefului statului.

”Klaus Iohannis a început să construiască „România normală”, anunţând că a decis să-mi retragă ordinul „Steaua României”, în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepţia organizată cu ocazia Zilei naţionale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere natională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înşelat iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteşte nimic bun. O eventuală retragere a decoraţiei primite de mine în 30 noiembrie 2002, „pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării şi dezvoltării României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării”, în principal pentru eliminarea vizelor, eforturile de integrare în NATO şi UE, modernizarea şi creşterea economică nu vor putea fi şterse din cărţile de istorie şi vor putea fi comparate cu activitatea nesemnificativă a lui Iohannis din mandatul său de presedinte”, scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

”Ar trebui, atunci, să topească, între altele, toate decretele de acordare, în perioadă 2000-2004, a decoraţiilor statului român, inclusiv ale unor mari personalităti străine, decrete contrasemnate de mine. Românii mi-au acordat insă „decoraţia” lor, în condiţiile în care după 4 ani de guvernare, PSD a obţinut, în 2004, acelaşi procent la alegeri că şi la intrarea la guvernare-37%. Vom vedea ce rezultat va avea guvernul Iohannis”, adaugă fostul premier.

Adrian Năstase susține că încarcerarea sa a avut „obiective politice cunoscute”.

”Chiar şi Băsescu, somat de clienţii săi politici (cunoscuţii „intelectuali”) să-mi retragă decoraţia (legea oferă preşedintelui POSIBILITATEA de retragere a ordinului) a preferat să spună „Năstase a fost condamnat pentru o găinărie (ştia el ce spune). Năstase nu şi-a vândut ţara. Electoratul îţi poate ierta asta”, notează Adrian Năstase.

”Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014 şi după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei naţionale, intenţia de retragere a ordinului are justificare. De aceea, voi aştepta contrasemnarea de către premier şi publicarea în Monitorul Oficial pentru a luă măsurile cuvenite”, conchide fostul lider social-democrat, care oferă adresa de mail unde pot fi transmise punctele de vedere în legătură cu decizia lui Klaus Iohannis.

„Am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naţionale. Am demarat efectiv această acţiune şi ea va fi finalizată în foarte scurt timp şi veţi primi prin intermediul Departamentului Comunicare exact lista decretele lor prin care retrag aceste ordine”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marți, chestionat despre controversa stârnită de invitarea lui Adrian Năstase la recepţia de Ziua Naţională.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS