Confidenţialitate


Muzeul Național de Istorie a României – 45 de ani de la inaugurare


Muzeul Național de Istorie a României – 45 de ani de la inaugurare

Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti sărbătoreşte 45 de ani de existenţă printr-o serie de evenimente între care se numără vernisajele expoziţiilor ”MNIR 45” şi ”Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane”, proiecţii de filme, reportaje şi documentare, precum şi ateliere, programate în perioada 8 – 12 mai, la sediul muzeului.

Manifestările dedicate aniversării au debutat luni cu deschiderea oficială la care au fost invitaţi înalţi demnitari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din România, parteneri, susţinători şi colaboratori ai instituţiei.

Cu această ocazie, a fost inaugurată expoziţia ”MNIR 45” care prezintă istoricul Palatului Poştelor – constituirea, evoluţia şi colecţiile muzeului, publicaţiile proprii, proiectele virtuale şi planurile de viitor. La finalul zilei, este programat un recital de muzică clasică susţinut de elevi ai Colegiului Naţional de Arte ”Dinu Lipatti”, informează MNIR.

Ziua de marţi este dedicată specialiştilor muzeului. În prima parte a zilei, seniorii care au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea Muzeului Naţional de Istorie a României, vor face o scurtă trecere în revistă a carierei lor ştiinţifice, precum şi a experienţelor avute în cadrul MNIR. În partea a doua, vor avea loc prezentări ale secţiilor de specialitate. La ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei ”Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane”.

Miercuri, începând cu ora 11.00, vor avea loc proiecţii de filme – inaugurarea din 8 mai 1972 -, reportaje şi documentare, având ca subiect Muzeul Naţional de Istorie al Republicii Socialiste România, realizate de Televiziunea Română. Materialele au fost oferite de Arhiva Media a TVR.

Joi, de la aceeaşi oră, va avea loc conferinţa de presă ”MNIR 45”, urmată de ceremonia de acordare a premiilor MNIR pentru mass-media, în cadrul căreia vor fi oferite diplome aniversare, în semn de apreciere, jurnaliştilor care au dovedit profesionalism în promovarea activităţilor organizate de muzeu.

În aceeaşi zi, la ora 16.30, va avea loc, în prezenţa Procurorului General al României, Augustin Lazăr, o nouă proiecţie a filmului ”The Hunt for Transylvanian Gold”. Accesul se face în limita locurilor disponibile, cu înscriere prealabilă la inscrierimnir@gmail.com.

Aniversarea va continua vineri, cu ateliere educative şi de creaţie. Începând cu ora 11.00, copiii vor afla povestea Gânditorului de la Cernavodă, la ora 13.00 vor avea ocazia să descopere taine ale numismaticii, iar la ora 15.00 vor asista la o prezentare de arme din colecţiile muzeului. La ora 17.00 vor fi prezentate filmele documentare realizate de studenţii UNATC în cadrul proiectului ”MNIR – Expoziţiile şi oamenii”.

Accesul publicului la activităţile aniversare din zilele de miercuri, joi şi vineri este gratuit. De asemenea, până pe 14 mai, Muzeul Naţional de Istorie a României poate fi vizitat gratuit.

Muzeul Naţional de Istorie a României, înfiinţat în 1970 şi inaugurat în anul 1972, funcţionează într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, construită între anii 1894-1899, pe baza planurilor arhitectului Alexandru Săvulescu.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”