Confidenţialitate


Mureș: Sâmbătă seara s-a constatat că sunt cu mult mai puține buletine de vot decât numărul de votanți


Mureș: Sâmbătă seara s-a constatat că sunt cu mult mai puține buletine de vot decât numărul de votanți

Deja încep să apară probleme la mai multe secții de votare din țară. O situație deosebită este în județul Mureș, unde s-ar putea să nu fie suficiente buletine de vot pentru toți alegătorii.

Aseară s-a constatat că sunt cu mult mai putine buletine de vot decât numarul de votanti. S-au tipărit peste noapte, însă nu pot fi distribuite.

Singura soluție pentru ca buletinele de vot să fie suficiente ar fi o prezență scăzută la vot.

Prefectura Mureș a tipărit buletinele de vot în funcție de cifrele de la Registrul Național al Alegătorilor, în care figurează mai puține persoane cu drept de vot, nu după cifrele pe care le are Biroului Electoral de Circumscripție Județeană. Greșeala a fost sesizată aseară târziu. Prefectul a dispus să fie tipărite buletine de vot suplimentare. Însă, acestea nu pot fi distribuite, așa că sunt ținute sub pază la Instituția Prefectului. Potrivit președintelui BEJ, după orele 24 nu mai puteau fi distribuite, așa că a cerut o soluție din partea Biroului Electoral Central.

În Târgu Mureș nu au fost îndepărtate afișele electorale de pe domeniul privat, așa cum prevede legea. Astfel, în vitrinele magazinelor, chiar în apropierea secțiilor de votare, există afișe cu candidați. Reprezentanții Biroului Electoral Municipal au ridicat din umeri. „Dacă-i privat, noi nu avem ce face”, au spus ei.


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează