Confidenţialitate


MUREȘ: Peste 20 de localități, fără curent electric


MUREȘ: Peste 20 de localități, fără curent electric

Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat că în ciuda faptului că judeţul nu s-a confruntat, în aceste zile, cu fenomene meteorologice extreme, mii de consumatori rămân, zilnic, fără energie electrică.

Ultima avarie a afectat peste 20 de localităţi cu aproape 5.000 de consumatori.

„Am fost informat şi sunt informat în continuare că, din nefericire, în judeţul Mureş există numeroase întreruperi în alimentarea cu curent electric, care afectează foarte mulţi consumatori. Am ţinut în permanenţă legătura cu directorul Electrica Mureş şi mi s-a spus că sunt “cauze multiple” – căderi de copaci pe firele de curent electric de medie sau de joasă tensiune, apoi punctele de tranformare care nu mai fac faţă solicitărilor. Am promisiunea de la Electrica că acest an va fi cel mai bogat în investiţii din 1990 încoace şi sper ca aceste neajunsuri să nu se mai repete. Produc neplăceri, toţi consumatorii au nevoie de curent electric, este iarnă, iar sistemele de încălzire, indiferent că sunt pe gaz sau pe lemne, au nevoie şi de curent electric. Pe lângă acestea, toţi cetăţenii care au un contract semnat trebuie să beneficieze de servicii”, a declarat prefectul.

Prefectul consideră că, date fiind întreruperile tot mai dese în alimentarea cu energie electrică, se impune „o revizie a infrastructurii” Electrica.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează