Confidenţialitate


Mulţime impresionantă de oameni, la poarta clubului Colectiv (FOTO)


Mulţime impresionantă de oameni, la poarta clubului Colectiv (FOTO)

Pornită într-un marş al tăcerii de la Piaţa Universităţii, mulţimea impresionantă de oameni a ajuns în faţa porţii clubului Colectiv, situat pe strada Tăbăcarilor.

Jandarmii estimează că sunt în jur de 10.000 de participanţi la acţiunea de stradă.

Un covor de flori şi lumânări se întinde lângă zidurile localului mistuit de flăcări. Cei care au mers să se reculeagă acolo au spus că vor ca autorităţile să le spună cine sunt vinovaţii pentru moartea celor 29 de persoane, cele mai multe tinere. Dintre cei aproape 200 de răniţi, unii se zbat între viaţă şi moarte pe paturile de spital.

Doi membri ai trupei Goodbye to Gravity, care concerta în Colectiv vineri seara, anume chitaristul Vlad Telea și tobarul Adi Rugină, și-au pierdut viața în incendiu.

O văduvă, mamă a 5 copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte. Potrivit Mediafax, femeia a mers la serviciu în locul unei colege, care se simţea rău.

Potrivit ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în incinta de 425 de metri pătraţi se aflau între 300 şi 500 de persoane.

În urma tragediei care a îndoliat România, premierul Victor Ponta a cerut verificarea autorizaţiilor de funcţionare pentru toate cluburile din țară. Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Colectiv spune că patronii au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă şi distrugere.

La Poliţia Capitalei au fost audiaţi primii martori.

Procurorii au ridicat, ieri, probe de la locul tragediei.

O echipă de experţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a ajuns la Bucureşti pentru a investiga cauzele izbucnirii incendiului care a cuprins, aseară, clubul bucureştean Colectiv. INCD-INSEMEX este singurul institut din ţară cu specialişti care pot stabili cu exactitate cauzele producerii unei asemenea tragedii.

Primarul Sectorului 4 susţine că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale pentru funcţionarea clubului.

Primăria Capitalei a anunţat că asigură locurile de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu. Familiile victimelor pot să facă solicitare în acest sens la numărul de telefon 0800.800.868.


Ultimele stiri
Argeș: O locuință din Costești, inundată după ce nivelul apei unui lac a crescut din cauza topirii zăpezii.…

Vrancea: Șenilatele ISU, singura salvare în zonele izolate de viscol. La Anghelești, pompierii, drumarii și primăria au deszăpezit…

Ciprian Ciucu spune că operatorii de salubrizare de la sectoare ar fi raportat mai multe utilaje de deszăpezire…

Scriitorul Radu Vancu: „Extremismul românesc are încă suficiente resurse pentru a captura statul. Norocul nostru este că sunt…

Curtea de Apel Bucureşti, după decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților: „Va avea consecinţe dramatice asupra funcţionării sistemului…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

România acoperă necesarul de energie electrică și gaze naturale în această perioadă, asigură ministrul Energiei: „Producem mai mult…

CCR a declarat constituțional proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraţilor. Curtea a respins, cu majoritate de voturi,…

Când scăpăm de valul de scumpiri. Guvernatorul BNR: În câteva luni inflația se va duce de la 9%…

Două loturi de stafide au fost retrase din magazinele Lidl. Produsele prezintă reziduuri de pesticide | AUDIO