Confidenţialitate


Motivare ICCJ: Monica Iacob Ridzi a comis fapte extrem de grave


Fostul ministrul al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, a comis fapte extrem de grave, susţin judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii au publicat motivarea de condamnare a fostului ministru PDL la cinci ani de închisoare pentru corupţie în care arată că Monica Iacob Ritzi a instigat şi alte persoane să şteargă urmele infracţiunilor comise şi a minţit. Sentinţa nu este definitivă.

‘În motivarea condamnării, care are aproape 900 de pagini, judecătorii susţin că Minica Iacob Ritzi a folosit banii publici pentru a se promova ca om politic. În 2009, Ministerul condus de Monica iacob Ritzi a organizat mai multe evenimente în 41 de oraşe de Ziua Naţională a Tineretului. La concertul de la Costineşti organizat atunci, Monica iacob Ritzi a apărut alătruri de Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, aflată în campanie electorală pentru alegerile europarlamnetare.

Judecătorii susţin că Ministerul Tineretului condus de Ritzi a atribuit ilegal unor firme private mai multe contracte de prestări servicii.

Astfel, potrivit judecătorilor, ministrul le-a dat firmei Artisan Consulting SRL şi Companiei de Publicitate Mark SRL peste 3 milioane de lei, sumă care depăşea valoarea aprobată prin buget pentru organizarea evenimentelor contractate.

Mai mult, după declanşarea cercetărilor, în 13 iulie 2009, fostul ministru, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, inculpat şi el, ar fi intervenit astfel încât din calculatoarele ministerului să fie şterse fişierele relavante care arătau cum s-au organizat evenimentele de Ziua Tineretului.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în luna ianuarie, de Inalta Curte la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu.

Alte 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar.


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața