Confidenţialitate


Moțiunea simplă pe Sănătate a picat


Moțiunea simplă pe Sănătate a picat

Moţiunea simplă intitulată „PSD dăunează grav sănătăţii” a picat miercuri, în urma votului în plenul Camerei Deputaţilor, cu 97 de voturi pentru și 149 împotrivă, 19 abțineri, în timp ce 10 parlamentari care nu au votat.

Documentul a fost semnat de 102 parlamentari ai PNL, USR şi PMP.

Semnatarii i-au cerut premierului Mihai Tudose demiterea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, fiind invocate criza vaccinurilor, nefinalizarea construcţiei unor spitale sau ceea ce opoziția numește „farsa salariilor ca afară”.

Parlamentarii opoziției susțin că mandatul lui Florian Bodog a fost caracterizat de ezitări, de amânări şi de o lipsă totală de decizie.

Prezent la dezbaterea moţiunii simple, marţi, în Camera Deputaţilor, ministrul Florian Bodog a susţinut că sistemul de sănătate românesc ar fi fost departe dacă fiecare dintre cei care au deţinut acest portofoliu, indiferent de culoarea politică, ar fi făcut un pas către interesul pacienţilor.

Ministrul Sănătăţii a dat vina pe fostul Guvern tehnocrat, pe care l-a acuzat că a blocat proiecte de o importanţă majoră pentru sănătatea românilor.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că s-au făcut „paşi importanţi” pentru construcţia spitalelor regionale de la Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Semnatarii moţiunii simple i-au cerut demisia ministrului Sănătăţii, inclusiv pe motiv că acesta este acuzat că şi-a plagiat lucrarea de doctorat.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează