Confidenţialitate


Moțiunea de cenzură: PSD susține că poartă negocieri cu parlamentari ai Puterii | AUDIO


Moțiunea de cenzură: PSD susține că poartă negocieri cu parlamentari ai Puterii | AUDIO

În așteptarea votului la moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Florin Cîțu, purtătorul de cuvânt al social democraților, senatorul Radu Oprea, spune că se poartă negocieri și cu aleși ai Puterii.

Liberalii au anunțat că nu vor vota deloc, dar vor sta în sală.

„Avem o campanie de sensibilizare a parlamentarilor, astfel încât cetățenii să le transmită un mesaj foarte clar și ferm că politica guvernului de dreapta este una greșită, că s-au săturat de minciuni și că vor un trai mai bun.

Până la cetățeni, social-democrații au purtat negocieri și cu parlamentarii din coaliția de guvernare?

Cu certitudine, da. Sunt parlamentari nemulțumiți și sperăm ca să poată să vină să voteze, să fie lăsați să voteze”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează