Confidenţialitate


Monumente şi clădiri emblematice au stins luminile pentru a marca Ora Pământului


Monumente şi clădiri emblematice au stins luminile pentru a marca Ora Pământului

Monumente şi clădiri emblematice din lumea întreagă au întrerupt iluminatul timp de o oră, sâmbătă seară, pentru a marca ”Earth Hour” (Ora Pământului), iniţiativă al cărei obiectiv este de a trage un semnal de alarmă asupra schimbărilor climatice, relatează France Presse.

Evenimentul a început cu stingerea luminilor zgârie-norilor din metropolele asiatice Singapore şi Hong Kong, la ora locală 20 și 30 de minute, odată cu cele ale unor monumente precum Opera din Sydney.

Colosseumul din Roma, Piaţa Roşie din Moscova, Poarta Brandenburg din Berlin, Palatul Westminster şi luminile din Piccadilly Circus din Londra, precum şi cele trei niveluri ale Turnului Eiffel din Paris au intrat succesiv în întuneric, deşi puţine persoane au putut profita de spectacol din cauza restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

Celebra Sagrada Familia, opera arhitectului Antoni Gaudi, din Barcelona, în nord-estul Spaniei, şi palatul imperial Schonbrunn din Vienna s-au numărat la rândul lor printre numeroasele amplasamente, monumente şi clădiri care şi-au stins luminile în intervalul 20:30-21:30, ora locală, în funcţie de fusul orar.

”Este minunat că parlamentul a luat din nou parte la Earth Hour, alăturându-se altor monumente din ţară şi din lume pentru a creşte gradul de conştientizare referitor la impactul schimbărilor climatice”, a spus Lindsay Hoyle, preşedintele Camerei Comunelor din Parlamentul Britanic.

A venit apoi rândul monumentelor din America să intre în întuneric, de la Obeliscul din centrul Buenos Aires la Museu do Amanha (Muzeul de Mâine) din Rio de Janeiro sau zgârie-norul BBVA din Mexico City.

Această mobilizare anuală pentru Ora Pământului, iniţiativă demarată de World Wide Fund (WWF), are drept obiectiv mobilizarea în vederea demarării unor iniţiative în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului.

Anul acesta, organizatorii au dorit să scoată în evidenţă legătura dintre distrugerea naturii şi incidenţa în creştere a cazurilor de COVID-19.

”Fie că este vorba despre declinul polenizatorilor, scăderea numărului de peşti din oceane şi râuri, dispariţia pădurilor sau pierderi generale din domeniul biodiversităţii, indiciile potrivit cărora natura este în pericol se înmulţesc”, a spus directorul general WWF, organizaţie care a dat startul Earth Hour în anul 2007. ”Protejarea naturii este responsabilitatea noastră morală, iar prejudiciile ne cresc totodată vulnerabilitatea în faţa pandemiei, accelerează schimbările climatice şi ne pun în pericol siguranţa alimentară”, a adăugat Marco Lambertini.


Ultimele stiri
A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează