Confidenţialitate


Monica Macovei refuză să se prezinte la audieri în fața Comisiei parlamentare privind SIPA


Monica Macovei refuză să se prezinte la  audieri în fața Comisiei parlamentare privind SIPA

Europarlamentarul Monica Macovei refuză să se prezinte la audieri in fața Comisiei parlamentare privind SIPA, serviciul secret al ministerului justiției.
Aceasta a transmis Comisiei că nu își dă “acordul de voință” de a fi audiată, și asta în baza Statutului Deputaților și Senatorilor (Legea nr. 96/2006)
Acesta stipulează că e necesar ca o persoană chemată la audieri să accepte invitația.

”Sigur, este posibil ca peste noapte să schimbe legea, însă în prezent acestea sunt prevederile legale” – menționează Monica Macovei.

Fostul ministru al justiției și totodată cea care a desființat SIPA remarcă faptul că ”actuala comisie nu e interesată să îi ancheteze pe cei care au decis înființarea serviciului secret militarizat și subordonat exclusiv ministrului Justiției ( Rodica Stănoiu-nn.), pe cei care l-au folosit și s-au bucurat de informații și nici pe cei care l-au transformat într-un mijloc de presiune și șantajare a magistraților”.

În același comunicat, Monica Macovei acuză PSD&ALDE că își continuă planul de distrugere a justiției independente prin decredibilizarea justiției, a procurorilor și judecătorilor care anchetează și judecă dosare cu politicieni, a celor care susțin anticorupția și respectarea legilor.

Cît privește informațiile despre SIPA, Monica Macovei precizează că : ”nu am primit nicio informație din arhiva DGPA/SIPA, nu am primit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am văzut și citit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am sustras niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat și distrus niciun hard-disk, nu am dat nimănui ordin să sustragă, să distrugă, să copieze vreun dosar din arhiva DGPA/SIPA sau hard-disk”.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează