Confidenţialitate


Monica Iacob Ridzi ar putea fi eliberată condiţionat


Monica Iacob Ridzi ar putea fi eliberată condiţionat

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, ar putea fi pusă în libertate, după ce Judecătoria Gherla a decis, vineri, eliberarea condiţionată a acesteia.

Hotărârea magistraţilor de la Gherla nu este definitivă și poate fi atacată de către procurori.

„Se întâmplă un caz unic în România. Sunt executată atât de ANAF, cât şi de executorul judecătoresc pentru aceeaşi sumă, prejudiciu. Practic, sunt executată de două ori… Am participat la peste 100 de programe în penitenciar, mi-am dus crucea cu decenţă în ultimii trei ani. Am fost declarată iniţial inapt pentru muncă pentru că aveam 7 afecţiuni medicale. Acum am 15 afecţiuni, 14 dintre ele constatate la Spitalul Penitenciar Julava, unde am fost internată. Am insistat să lucrez, am făcut nenumărate cereri până mi-au fost aprobate. Totul pentru a câştiga zile de libertate, să pot fi alături de cei doi copii ai mei.”, a declarat Monica Iacob Ridzi la Judecătiria Gherla, potrivit presei locale.

Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată în 2015 la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, în care a fost judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic.

Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului, administratori de firme, colaboratori.

Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 servicii fictive unor companii preferenţiale, pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, şi astfel a adus un prejudiciu de peste 600.000 de euro Ministerului Turismului.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…