Confidenţialitate


Moment istoric la Vatican: Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Ioan al XXIII-lea au devenit sfinti (AUDIO)


Roma a fost luată cu asalt în această zi de aproape un milion de pelerini veniți din toate colțurile lumii pentru canonizarea a doi Papi: Papa Ioan Paul al II-lea si Papa Ioan al XXIII-lea.

Mulțimea a umplut până la refuz Piața Sfântul Petru de la Vatican și împrejurimile, dar a ocupat și principalele piețe din centrul capitalei italiene.

De asemenea, peste 98 de delegaţii statale şi organizaţii internaţionale, dintre care 24 de şefi de state şi capete încoronate – de la regele Spaniei la preşedintele din Zimbabwe Robert Mugabe – au defilat prin faţa papei Francisc.

Suveranul pontif a adus un omagiu celor doi noi sfinţi catolici pentru apropierea lor de condiţia umană: ‘Preoţi, episcopi, papi ai secolui al XX-lea, ei au cunoscut tragedii, dar nu au fost zdrobiţi de acestea. În ei, Dumnezeu era mai puternic. Mai puternică era în ei şi mila lui Dumnezeu’.

Ca o premieră absolută în istoria de 2.000 de ani a Bisericii Catolice, această dublă canonizare a avut loc în prezenţa a doi papi – Francisc şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea.


Ultimele stiri
Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că…

S-a suspendat ședința comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament | Se așteaptă acordul liderilor politici după ce PSD…

Aliații NATO discută pentru a găsi cea mai bună cale de a redeschide strâmtoarea Ormuz, a declarat Secretarul…

Remorcher scufundat lângă portul Midia. Un marinar a murit, iar patru sunt dispăruți. Cauzele accidentului vor fi stabilite…

CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa…

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra fraudelor online, după ce mai multe persoane au folosit în mod fals imaginea…

Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat. Petrișor Peiu: „Am cerut să ne…

Măsuri în Austria pentru scăderea prețurilor la pompă. În cazul României, reducerea accizelor sau a TVA este ultima…

Rusia cere Academiei Americane de Film să facă o anchetă în cazul documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, premiat…

PSD nu a avut niciun fel de negociere cu partidele din opoziție privind amendamentele la buget, transmite ministrul…