Confidenţialitate


Modernizat, Planetariul din Constanța se redeschide


Modernizat, Planetariul din Constanța se redeschide

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii anunță că Planetariul din Constanța îşi redeschide porţile, joi, după o perioadă în care a fost modernizat cu fonduri europene.

“Vizitatorii vor participa la prezentări interactive ale constelaţiilor şi obiectelor de pe bolta cerească, «navigând» prin univers prin intermediul proiecţiilor fulldome (la 360 de grade) ale sistemului laser 4K, de ultimă generaţie, instalat în Planetariu. De aceea, acum acesta este cel mai performant din sud-estul Europei”, potrivit unui comunicat.

Directorul interimar al Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Iulian Călin, a precizat că bugetul alocat modernizării a depășit un milion de euro.

Zilnic, Planetariul va găzdui cinci demonstraţii, la orele 9.45, 11.45, 13.45, 15.00 şi 16.00.

Biletul pentru adulţi costă 18 lei, iar cel pentru însoţitor – 12 lei.

Elevii şi studenţii plătesc 4,5 lei.

FOTO: Consiliul Județean Constanța


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează