Confidenţialitate

Mitropolitul Ardealului, mărturii la DNA

Mitropolotul Ardealului a fost citat ca martor la DNA. Laurențiu Streza este audiat în dosarul cărților scrise în spatele gratiilor, în care se fac cercetări pentru favorizarea făptuitorului. Mitropolitul Ardealului a coordonat una dintre lucrările scrise de George Becali în închisoare.

Ancheta vizează profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor pentru care au primit reducerea pedepselor. De asemenea, mai sunt vizați reprezentanţii editurilor care au publicat cărțile şi funcţionari ai Administrației Naționale a Penitenciarelor care au propus eliberarea.

Avocatul Daniel Ionașcu a declarat că mitropolitul va vorbi cu jurnaliștii „la momentul cuvenit”.

Ar fi nefiresc ca o personalitate a bisericii de prim rang și pentur o personalitate a culturii române să dea declarații în fața DNA, unde are o misiune, să dea o declarație”, a declarat avocatul. 

 

Laurenţiu Streza a intrat în sediul DNA la ora 10.25, fără să declare ceva jurnaliștilor prezenți.

Mitropolitul Ardealului a coordonat așadar una dintre cărțile scrise de Gigi Becali în penitenciar. E vorba de cartea “Muntele Athos, patria ortodoxiei“. Laurențiu Streza a girat astfel publicarea lucrării, iar Gigi Becali a beneficiat de o reducere a pedepsei cu 30 de zile.

Gigi Becali a scris în spatele gratiilor cinci cărți: “Muntele Athos, patria ortodoxiei”, “Steaua şi Becali”, “Becali şi politica. Începuturile”, “Iubirea milostivă şi mântuitoare” şi “Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României”.

 

Procurorii au deschis dosarul în ianuarie. DNA s-a sesizat din oficiu, având suspiciuni că multe dintre cărți ar fi fost scrise în câteva ore, iar profesorii universitari i-au ajutat chiar dacă ar fi fost conștienți că nu e vorba de lucrări științifice.

 

Pentru fiecare carte scrisă, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

“Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate”, spun procurorii DNA.

“Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore şi 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană”, potrivit DNA.

 

Din datele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani, printre aceştia fiind Gigi Becali, George Copos, Cătălin Voicu, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu şi Ioan Niculae.