Confidenţialitate


Mitraliera furată acum 4 luni dintr-o unitate militară din Mamaia a fost găsită într-un loc în care se făcuseră zeci de verificări


Mitraliera furată acum 4 luni dintr-o unitate militară din Mamaia a fost găsită într-un loc în care se făcuseră zeci de verificări

A fost găsită mitraliera furată în luna martie dintr-o unitate militară din Mamaia, după ce santinela a fost atacată de un individ care a fugit cu arma. Atât mitraliera cât și încărcătorul plin cu 30 de gloanțe au fost recuperate chiar din apropierea unității, dintr-un loc unde se făcuseră zeci de verificări anterioare.

Mitraliera și încărcătorul plin, mâncate de rugină, au fost găsite la 150 metri de unitatea militară, sub o saltea veche aruncată în bălării. Arma a fost găsită chiar de către militarul care fusese deposedat de ea prin violență.

Era un pistol mitralieră AK de calibru 7,62, lung de aproape un metru. În ciuda amplelor căutări la care, timp de aproape patru luni, au participat militari, polițiști, jandarmi, nu a fost găsită, semn că verificările au fost superficiale, spun acum anchetatorii.

Parchetul Militar l-a trimis deja în judecată pe militarul deposedat de arma pentru încalcare de consemn. Iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a deschis dosar penal pentru agresiune împotriva santinelei și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. In rem, adică pentru faptă, deocamdată.

Nu se stie cine este agresorul.

Mitraliera și încărcătorul cu cele 30 de gloanțe au fost trimise la București la Institutul Național de Criminalistică. Incidentul, nemaiîntâlnit în armata română, s-a întâmplat în seara zilei de 19 martie la Centrul 110 Comunicații și Informatică al Forțelor Navale.

Militarul, care executa serviciul de pază al unității, pe latura dinspre Canalul Dunărea Marea Neagră, a fost atacat de un individ care sărise gardul.

Individul, care avea fața acoperită cu o cagulă, l-a amenințat pe militar cu un cuțit. L-a rănit la mână, i-a smuls pistolul mitralieră încărcat cu 30 de cartușe, a sărit gardul și a dispărut în noapte.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează