Confidenţialitate

Mircea Toma, CNA: Închiderea unei voci nu este o soluție democratică. E importantă granița dintre libertatea de exprimare și exprimarea responsabilă | VIDEO

Mircea Toma, membru al CNA, a fost invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct” la Europa FM. „Eu nu sunt de acord că o închidere a unei voci este o soluție democratică”, a spus Mircea Toma la Europa FM. Mai mult, membrul CNA a subliniat că „Este foarte important să trasezi granița dintre libertatea de exprimare și exprimarea responsabilă pentru că abuzul de libertate în exprimare poate provoca daune semenilor”.

„Nu ar fi trebuit să facem niciodată această emisiune pentru că nimeni nu-și dorește ca un om să moară, mai ales un om atât de tânăr ca Iulia Marin și nu te gândești că la moartea unui om pot ajunge în spațiul public atât de multe fapte și idei încât din aceasta să iasă un scandal”, a spus Cătălin Striblea în deschiderea emisiunii „România în Direct” de vineri, 28 aprilie 2023.

Cătălin Striblea, despre Iulia Marin: „Un jurnalist conștiincios, foarte bun, cu claritate, limpezime și autoarea unor anchete și articole care vor rămâne în istoria presei din România”

„Iulia Marin, jurnalistă de 32 de ani, a murit săptămâna trecută fiind diagnosticată de-a lungul timpului cu depresie, dar și tulburări mentale mai grave. Iulia Marin a fost un jurnalist conștiincios, foarte bun, cu claritate, limpezime și autoarea unor anchete și articole care vor rămâne în istoria presei din România.

Unul dintre ele o recuperează pe femeia în albastru – cea care a fost bătută de mineri în 1990 și despre care societatea românească nu știa cine este. Un altul se referă la plagiatul lui Florentin Pandele și a câștigat toate procesele. Sunt alte și alte anchete despre politicieni din România și despre plagiate.

Un jurnalist bun care a vorbit deschis despre tulburarea sa, despre depresie, despre problemele asociate, despre medicamentele pe care le ia.

La moartea sa, una dintre televiziunile mari din România – cea mai mare televiziune de știri, cea urmărită, după audiențe, România TV, a avut un șir de misiuni în care a pus la îndoială profesionalismul acestei jurnaliste, a pus la îndoială claritatea și limpezimea anchetelor sale și, de asemenea, într-un șir de emisiuni a reușit să afirme chiar că conducerea ziarului Libertatea a înlesnit sinuciderea acesteia și a împins-o către sinucidere.

Și în aceste condiții, cazul a fost reclamat la CNA. CNA a luat o măsură: amenda – membrii CNA nu au căzut de acord asupra ceva mai mare decât 100.000 de lei. Se spune că este cea mai mare amendă posibilă, deși a trebuit să studiem chestiunea. Societatea civilă a scris o petiție, dar multe voci din societatea civilă au spus așa – dar de ce nu închideți această televiziune? A fcut-o în mod deschis președintele partidului REPER – Dacian Cioloș – care a spus că ceea ce s-a văzut la televizor în ultimele zile și ore este inadmisibil: „Ticăloșia România TV cere un comportament exemplar: închiderea acestei stații TV”, spune Dacian Cioloș. Alături de mine este Mircea Toma – membru al CNA.

Nu ar fi trebuit să facem niciodată această emisiune pentru că nimeni nu-și dorește ca un om să moară, mai ales un om atât de tânăr ca Iulia Marin și nu te gândești că la moartea unui om pot ajunge în spațiul public atât de multe fapte și idei încât din aceasta să iasă un scandal”, a spus Cătălin Striblea.

Mircea Toma: Puterea simbolică a întreruperii emisiei este mai mare

Cătălin Striblea: Aș vrea să ne precizăm pozițiile de la bun început – eu am semnat acea petiție, deci aș vrea să știe ascultătorii mei acest lucru. Acea petiție care vorbește despre modul în care România TV s-a comportat în spațiul public și sunt alături de acele voci. Asta pentru a ști cum stau eu în această emisiune.

Mircea Toma: „În lege se vorbește despre alocarea unui interval de 10 minute în prime time de la ora 19:00 la 19:10 pentru citirea sancțiunii. Deci nu se spune cuvântul suspendare – asta ca să păstrăm o rigoare”.

Cătălin Striblea: Ați cerut ca, tehnic, 10 minute să nu fie emisie acolo și să fie o sancțiune a CNA. Pare ceva mai grav decât sau mai apăsat decât 100.000 de lei, din punctul meu de vedere.

Mircea Toma: „Exact. Este considerată în lumea operatorilor media… dacă ești pus în situația de a alege să iei 100.000 sau întreruperea de 10 minute, pare că puterea simbolică a întreruperii este mai mare”.

Cătălin Striblea: Pentru că această sumă de 100.000 va fi contestată…

Mircea Toma: „Orice decizie a CNA poate fi contestată. Și dă o calitate CNA-ului – ca instituție parte a unui mecanism democratic – deciziile noastre toate pot fi contestate. Ele multe dintre ele sunt și în instanță se câștigă, din ce am înțeles, în ultimii ani 95% din ele. Se câștigă de către CNA”.

Cătălin Striblea: Deci să zicem că ar putea fi plătită – 22.000 de euro și ceva. Și gata? Se termină aici? Ce urmează în România după chestiunea asta?

Mircea Toma: „Șirul de sancțiuni din spate a fost citit înainte de a fi formulată propunerea de sancțiune care a fost administrată pentru a vedea dacă există o progresie”

Mircea Toma: „Gândul meu în această situație nu este legat atât de mult de operatorul de radio-difuzor, cum se folosește tehnic denumirea, care a comis-o, ci de situația persoanelor cu dizabilități în particular pe zone cu probleme de sănătate mintală. Pentru că în societate, tranziția dinspre o atitudine extremă și exclusivistă față de aceste persoane este un proces complicat. Trebuie să modifici mentalități. Am și spus în ședință ieri: în Evul Mediu în unele țări din Europa nebunii – pun în ghilimele – erau urcați pe plută și trimiși în larg pentru a scăpa de ei, îi lăsăm în voia Domnului”.

Cătălin Striblea: Dar am niște amendamente aici, domnule Toma. Pentru că dumneavoastră sunteți preocupat de modul în care societatea reacționează, dar noi vorbim de o singură televiziune aici. Alte televiziuni nu au ridicat aceste probleme legate de această persoană care și-a făcut datoria onest și care avea o tulburare psihică. Deci eu pot să consider că acesta este un caz excepțional, nu este vorba de modul în care foarte multe instituții din România tratează persoanele cu depresie. Toată presa s-a comportat civilizat minus acest radio-difuzor – cum ziceți dumneavoastră.

Mircea Toma: „Corect. Întrebarea la ce urmează are legătură cu ceea ce începusem să descriu, pentru că ne ajută și la interpretarea sancțiunii, ulterior. Ideea că în România și în statele europene, recent europenizate, se petrece acest transfer dinspre atitudinea care ne împinge să-i separăm pe nebuni de restul societății se manifestă prin închiderea marilo spitale, închiderea secțiilor de psihiatrie în care oamenii nu e nevoie să stea închiși, ei pot să stea acasă, iau medicamente, dar societatea trebuie să-i asiste. Îi asistă un medic, un psihoterapeut, îi asistă familia și serviciul. În procesul acesta este foarte important ca discursul public să fie în așa fel construit să nu consolideze stigma pe care o moștenim de secole. să nu-i spunem nebun, ci să-i spunem persoană cu probleme de sănătate – cum avem și alte probleme de sănătate. Din această perspectivă, o eroare comisă de un radio-difuzor despre care vorbim – pentru că a fost sancționat – mă aștept să fie corectată prin corectarea acestui discurs”.

Cătălin Striblea: Nu este corectată pentru că după decizia dumneavoastră eu înțeleg așa, de exemplu, că România TV spune în ziua a 9-a de când realizează emisiuni despre moartea ziaristei Iulia Marin, că „făcea anchete de presă la comandă politică”. A avut și un protest, a numit decizia CNA un abuz. Deci eu pot să constat ineficiența sancțiunii dumneavoastră.

Mircea Toma: „Constatăm ineficiența și dacă CNA-ul va fi sesizat pentru aceste emisiuni care au urmat deciziei CNA-ului vor fi administrate sancțiuni în regimuri de recidivă. Legea noastră ne spune că trebuie să mergi progresiv când se repetă o eroare”.

Cătălin Striblea: Scuzați-mă, dar nu este prima oară când acest radio-difuzor, nu pe acest caz, dar are un șir de sancțiuni în spate. Nu este recidivă? Adică…

Mircea Toma: „Șirul de sancțiuni din spate a fost citit înainte de a fi formulată propunerea de sancțiune care a fost administrată pentru a vedea dacă există o progresie”.

Cătălin Striblea: Și ce ați constatat?

Mircea Toma:Că nu există, din punct de vedere al atitudinii postului. Deci pe capitolul demnitate umană ei au primit în intervalul de 12 luni care se măsoară până la data la care administrăm noi sancțiunea, conform procedurii noastre, ce alte sancțiuni a primit. Și a primit somație, somație, somație , 10.000, 10.000, 20.000 pe diverse abateri”.

Cătălin Striblea: Și dumneavoastră socotiți doar pe demnitate umană?

Mircea Toma: „Legea ne obligă să măsurăm antecedentele, dacă doriți să le formulăm așa, pe un tip de sancțiuni”.

Cătălin Striblea: E bună precizarea. Trec dincolo de asta, nu știu dacă vă puteți exprima. Este suficient atât pentru că ai un caz e demnitate umană, ai un caz pe informații false, după care ai un caz cu cine știe ce chestiune incorectă. Ele toate dau un anumit tip de imagine și au o încărcătură în spațiul public românesc, dar dumneavoastră sunteți siliți de lege să le judecați fiecare pe linia ei? Rezultatul final este o vătămare majoră a societății românești din multe puncte de vedere făcută de aceeași entitate care nu poate fi pedepsită.

Mircea Toma: „Poate să fie pedepsită, după cum am spus, dar recidiva trebuie să o calculezi pe capitole, iar același lucru se întâmplă și pentru alt tip de încălcări, cum au fost cele pe care le-ați menționat, de informații neverificate, calitatea informației în raport cu adevărul, care este alt capitol”.

Mircea Toma: „Să închizi cu totul o instituție media este un act care subminează pluralismul discursului în societate, ori pluralismul este unul dintre pilonii definitorii ai democrației”

Cătălin Striblea: Multă lume a zis așa: că trebuie să-i închideți, că nu se mai poate. Puteți să închideți? Puteți să suspendați un radio-difuzor?

Mircea Toma:Legea audiovizualului conține un articol care se referă la condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea lua o decizie de asemenea anvergură. Sunt patru și am să le citesc:

  • Incitarea publicului la ură națională, rasială sau religioasă.
  • Incitarea explicită la violență publică.
  • Incitarea la acțiuni care au drept scop disoluția autorității de stat.
  • Incitarea la acțiuni teroriste”.

Cătălin Striblea: Ați spune că vreuna îndeplinește?

Mircea Toma: „Nu, nu sunt atinse niciuna dintre aceste condiții. Dacă mă întrebați pe mine, luând în considerare și istoricul meu din a doua parte a vieții mele – adică de după 1990, unde împlinesc peste 30 de ani de activitate dedicată protecției libertății de exprimare – eu nu sunt de acord că o închidere a unei voci este o soluție democratică. Este foarte important să trasezi granița dintre libertatea de exprimare și exprimarea responsabilă pentru că abuzul de libertate în exprimare poate provoca daune semenilor. De asta există legile pe care trebuie să le respectăm, nu doar a audiovizualului. Dar să închizi cu totul o instituție media este un act care subminează pluralismul discursului în societate, ori pluralismul este unul dintre pilonii definitorii ai democrației”.

Cătălin Striblea: Sunteți consecvent, când s-a închis OTV ați avut aceeași poziție.

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Cum poți recunoaște depresia și care este diferența dintre psiholog și psihiatru? Explicația lui Vlad Mixich | VIDEO