Confidenţialitate


Mircea Tiberian aniversează 40 de ani de carieră muzicală la Festivalul ICon Arts – Sibiu


Festivalul ‘ICon Arts’ lansează, de anul acesta, ediţiile ‘Celebrates!’, ce își propun să promoveze o personalitate artistică actuală în jurul căreia se vor reuni artişti de top internaţional, primul sărbătorit fiind cunoscutul pianist Mircea Tiberian.

Artistul, care acopilărit şi s-a format la Sibiu, făcându-şi debutul aici în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz din 1974, va aniversa 40 de ani de carieră muzicală pe scena sălii ‘Thalia’ a Filarmonicii de Stat din Sibiu, în seara de 1 august.

Concertul va fi prezentat de Florian Lungu, iar alături de pianist își vor da concursul doi buni prieteni și vechi colaboratori ai acestuia, nume cu rezonanță ale jazz-ului american – bateristul John Betsch și bassistul Chris Dahlgren.

Pe scenă vor urca şi unii dintre cei mai promițători studenți ai săi, confirmați, între timp, ca profesioniști ai tinerei generații: Ana Cristina Leonte (voce), Tavi Scurtu (tobe), Michael Acker (contrabas), Albert Tajti (pian) și Alexandru Munteanu (saxofon).

Concertul va fi precedat, de la ora 12.00, de o conferință și proiecție video intitulată ‘Mircea Tiberian – 40’, în cadrul căreia va fi prezentată activitatea profesională a artistului.

De-a lungul anilor, Mircea Tiberian a urcat pe scenă alături de muzicieni precum Larry Coryel, Tomasz Stanko, Herb Robertson, John Betsch, Lisle Ellis, Maurice de Martin, Chris Dahlgren, Horst Nonnenmacher, Adam Pieronczyk, Theo Jorgensmann, Nicholas Simion şi de artişti de jazz români extraordinari precum Johnny Răducanu, Anca Parghel, Dan Mândrilă.

În calitate de pianist şi compozitor, Mircea Tiberian a lucrat în diverse setup-uri din jazz, improvizaţie şi New-Music.Printre premiile primite se numără Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1990, 1996, 2000, 2003), Premiul Muzicianul Român al Anului (2003, 2007, 2008), precum şi Bursa Enescu – Brâncuşi, oferită de Institutul Cultural Român (2006).

Munca sa din ultimii 20 de ani este documentată in 19 albume, printre care: Magic Bird, Never Ending Story, Working Underground, Alone in Heaven, Hotel of Three Beginnings, Back To My Angel, Eleven, Viaţa lumii, Trei lumini, Palindrome.


Ultimele stiri
Parlamentul European supune la vot o rezoluţie care condamnă „acţiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei” şi incursiunile de drone…

Proiectele care nu mai pot fi finalizate prin PNRR vor putea continua prin alte surse de finanțare. Camera…

PNL convoacă Consiliul Național Extraordinar pentru 19 iunie și propune organizarea Congresului Extraordinar pentru duminică

Grupul parlamentar Uniți pentru România așteaptă programul de guvernare și lista miniștrilor înainte de a decide votul pentru…

Surse Europa FM: Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Menajeră din Cluj, reținută după ce ar fi furat 40.000 de lei din casa în care făcea curățenie…

Sindicaliștii din Educație au ajuns în fața Parlamentului. Aceștia protestează împotriva legii salarizării | AUDIO

Portugalia debutează în această seară la Cupa Mondială împotriva Republicii Democrate Congo | AUDIO

Piața Victoriei. România între criza de guvernare și crizele de securitate: cine mai produce stabilitate?

Acțiune de reducere a țânțarilor negri în Franța. Milioane de specimene sterile vor fi eliberate pe stradă. Ce…