Confidenţialitate


Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare


Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Sentința Curții de Apel Constanța este definitivă.

Mircea Băsescu a fost condamnat pentru trafic de influenţă. E vorba de dosarul în care fratele fostului președinte ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători să dea o sentință favorabilă într-un proces care îl viza pe Sandu Anghel, zis și Bercea Mondial. Curtea de Apel Constanţa păstrează astfel decizia dată iniţial de Tribunal.

În același dosar, Marian Căpățână a rămas cu condamnarea de trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influență. Și el ar fi primit 350.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel.

Judecătorii au mai dispus și confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpățână. De la Mircea Băsescu nu a fost confiscată nicio sumă. De altfel, judecătorii au ridicat sechestrul asupra bunurilor deținute de Mircea Băsescu.

Atât Marian Căpățână, cât și Mircea Băsescu trebuie să plătească 800 de lei cheltuieli de judecată.

La ultimul termen al procesului, procurorul DNA a spus în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București că pedepsele primite de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână la Tribunalul Constanţa sunt blânde față de gravitatea infracțiunilor comise.

În schimb, avocații lui Mircea Băsescu au cerut achitarea.

Mircea Băsescu trebuie să se predea imediat pentru încarcerare. Cei doi au fost inițial arestați preventiv, apoi plasați în arest la domiciliu din 19 iulie 2014 până în 24 iunie 2015.  Inclusiv perioada de aproape un an petrecută în arest la domiciliu va fi scăzută din pedeapsa de patru ani.

Tot Curtea de Apel Constanța a respins cererea formulată de familia lui Sandu Anghel să primească înapoi suma de 600.000 de euro înapoi.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, Florin Anghel, care ar proba traficul de influenţă de care e acuzat fratele fostului preşedinte.

Ce spuneau procurorii DNA când l-au trimis în judecată pe Mircea Băsescu

”La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis inculpatului Băsescu Mircea suma de 250.000 de euro, prin intermediul inculpatului Căpățînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii inculpatului Băsescu Mircea că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.”
Anchetatorii menționează că Mircea Băsescu ”a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților și poate obține o situație favorabilă pentru tatăl denunțătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.”
Pentru că Sandu Anghel nu a fost eliberat din închisoare, fiul interlopului ”i-a remis și suma de 350.000 de euro inculpatului Căpățînă Marian Adrian în același scop.”
”Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător inculpatului Căpățînă Marian Adrian, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro.  Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Căpățînă Marian Adrian și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiți de la denunțător.”
În 2012, după ce Sandu Anghel a fost condamnat,  familia sa i-a cerut înapoi banii lui Mircea Băsescu. 
„În acest sens, până la data de 26.02.2012, inculpatul Băsescu Mircea a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian.”

Ultimele stiri
Rusia: Suspiciune de ciumă în Siberia, după moartea unei angajate a Institutului de Cercetare Anti-Pestă. Zeci de persoane…

Stare de urgență în statul New York ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă | AUDIO

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…

Poliția din Elveția anchetează o rețea de fraude telefonice care ar avea legături cu call centere din Ucraina

Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă

Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru a participa la percheziția informatică. Cristela Georgescu, audiată în același dosar

Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează