Confidenţialitate


Ministrul Turismului: „Nu putem discuta despre ce prejudicii se pot recupera”


Ministrul Turismului: „Nu putem discuta despre ce prejudicii se pot recupera”

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat, sâmbătă, după întâlnirea pe tema situaţiei agenţiei Omnia Turism, că nu se poate discuta despre ce prejudicii se pot recupera.

El a spus că se aşteaptă finalizarea controalelor ANAF şi Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice la agenţie.

„Nu putem discuta despre ce se poate recupera sau nu în acest moment. (…) Când se vor finaliza controalele celor două instituţii, vom spune exact ce şi cum”, a declarat acesta.

Ministrul Turismului a afirmat că speră ca aceste controale să se finalizeze în maxim două luni.

„Sperăm ca într-o lună, maxim două, să se finalizeze. Vă daţi seama că este un control la nivel naţional, pentru că agenţia avea contracte cam pe tot teritoriul României şi asta înseamnă că toţi colegii din ANAF trebuie să se ducă să se concentreze”, a spus Dobre.

El a precizat că vor face tot ce le stă în putinţă, iar cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism vor vedea ce pot despăgubi.

De asemenea, ministrul a reluat apelul către turiştii care au cumpărat pachete turistice de la Omnia Turism să nu plece în vacanţă, deoarece, chiar dacă au biletele de avion plătite, cu siguranţă nu au cazarea achitată.

Mircea Titus Dobre a susținut că ceea ce s-a întâmplat cu Omnia Turism este un caz „premeditat” şi „atipic”, pentru că agenţia este veche, funcţiona foarte bine, iar turiştii nu au avut niciodată probleme.

„Este o companie veche de peste 26 de ani, unde singurul moment în care a avut o pierdere financiară a fost în momentul crizei şi a fost o sumă foarte mică, de aproximativ 25.000 de lei. Inclusiv cetăţenii şi turiştii păgubiţi cu care am discutat au spus că au mers cu această agenţie de turism de peste 10 ani şi nu au avut niciodată nicio problemă. Este un caz atipic”, a subliniat ministrul.

De asemenea, acesta a mai precizat că „niciun pachet de servicii turistice nu se va putea vinde pentru o perioadă mai mare de 12 luni”.

La întâlnire au participat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), precum şi cu reprezentanţi din minister.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu