Confidenţialitate


Ministrul Turismului: Cazul Omnia Turism, cea mai mare pagubă în turism după Revoluţie


Ministrul Turismului: Cazul Omnia Turism, cea mai mare pagubă în turism după Revoluţie

Cazul Omnia Turism este cea mai mare pagubă în turism de după Revoluţie, a anunţat miercuri ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, care a precizat că ANAF va face în perioda următoare un control la agenţia de turism.

”Este un caz unic, pentru că s-a întâmplat dintr-o dată”, a spus ministrul Mircea Dobre, într-o conferinţă de presă.

În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasaţi deja de agenţie din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro.

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, i-a sfătuit pe toţi cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenţiei au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăţi.

Marţi, ministrul s-a deplasat la sediul agenţiei pentru a debloca situatia celor care deja au plecat în vacanţă şi a descoperit, în urma discuţiilor cu departamentul de vânzări al companiei, că agenţia mai avea în conturi numai 30.000 euro.

”Dar conturile erau blocate de către bănci, care s-au autosesizat în urma anunţului sinuciderii patronului”, a adăugat el.

Cel mai mare păgubit este o agenţie de turism, care are de recuperat de la Omnia circa 300.000 euro, afirmă ministrul, fără a preciza despre ce companie este vorba.

”Totuşi, activitatea companiei trebuie să meargă mai departe, agenţia încă funcţionează. Situaţia este destul de gravă în ceea ce priveşte această companie”, a mai spus Dobre.

Omnia Turism funcţionează din anul 1991. Unii mergeau de peste zece ani în excursii cu această agenţie, a subliniat ministrul.

”Deci din punctul de vedere al moralităţii şi al legalităţii, agenţia de turism funcţiona perfect până luni”, a menţionat oficialul.

Omnia va avea poliţă de despăgubire de numai 50.000 dolari.

În prezent, un număr de 244 de turişti sunt plecaţi cu Omnia în străinătate, din care circa 158 îşi plătesc singuri cazarea.

”Turiştii sunt în regulă, nu mai avem reclamaţii. Toţi cetăţenii români sunt în siguranţă”, a punctate ministrul Mircea Dobre.

Patronul Omnia Turism, George Negru, s-a sinucis luni. Acesta locuia singur şi nu avea copii.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează