Confidenţialitate


Ministrul Transporturilor: Voi trimite Corpul de control la ROMATSA


Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat luni că va trimite Corpul de control la ROMATSA (Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian) pentru o clarificare a tuturor aspectelor semnalate în presă în ultima perioadă.

“Vizita la minister a domnului Tudorache (Gabriel Turorache, lider sindical ROMATSA, n.r.) în cursul lunii ianuarie a fost determinată de un control inopinat pe care l-am efectuat la ROMATSA într-o noapte și în urma căruia am avut anumite lucruri de clarificat cu dânsul la problemele pe care le-am găsit acolo și cu managementul din acea perioadă. Aceste probleme au fost puse într-un raport al Autorității Aeronautice Civile. Nu vreau să intru în acest subiect. Oricum, intenționez, pentru o clarificare a tuturor problemelor pe care le-am văzut că au apărut în mass media, să trimit Corpul de control să efectueze un control mai amplu la ROMATSA”, a spus Răzvan Cuc după negocierile de la Ministerul Transporturilor cu patronatul și sindicatul ROMATSA.

Întrebat dacă acest control va viza și angajările în cadrul ROMATSA, ministrul Transporturilor a răspuns: “Categoric, va viza și acest aspect controlul pe care îl voi trimite la ROMATSA”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, va intra, de marți, în grevă generală, pe fondul nemulțumirilor referitoare la modul în care este gestionată compania.

Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat luni, la ieșirea de la discuțiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenți atât patronatul ROMATSA cât și sindicatul ATSR, că în urma discuțiilor cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, există șanse destul de mari ca greva generală anunțată să se oprească într-un interval de timp relativ scurt.


Ultimele stiri
Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează