Confidenţialitate


Ministrul Transporturilor: Tronsonul de autostradă Sebeș-Turda va fi gata până la sfârșitul lui 2017


Ministrul Transporturilor: Tronsonul de autostradă Sebeș-Turda va fi gata până la sfârșitul lui 2017

Promisiuni din partea ministrului Transporturilor: Sorin Bușe spune că tronsonul de autostradă Sebeș-Turda va fi gata până la sfârșitul anului viitor.

         Șoseaua are o lungime de aproximativ 70 de kilometri, iar ministrul a cerut accelerarea lucrărilor.

Pe de altă parte, Sorin Bușe a declarat că lucrările din zona Cunța a autostrăzii Sibiu-Orăștie, supranumită autostrada scufundată, vor fi finalizate până la sfârșitul lunii viitoare.

Ministrul Transporturilor a mers în vizită pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda şi a vorbit cu directorii de şantier despre stadiul în care se află lucrările.

Lotul patru este finalizat în proporţie de 50%, a remarcat Sorin Bușe. Ministrul spune că autostrada ar putea fi terminată până la sfârșitul lui 2017, dacă lucrările vor fi accelerate.

”Până acum a tot plouat, dar vom începe lucrările la grinzi, la podul din Aiud şi la podul de peste Mureş. Problemele noastre ţin de plăţi, care înţeleg că s-au rezolvat, am avut probleme cu un stâlp de pe traseu, dar avem autorizare de relocare şi avem probleme la calea ferată la care trebuie pasaj la care începem să lucrăm tot de luni. Dacă accelerăm lucrările, putem termina până în vara lui 2017. În rest este o lucrare frumoasă de care suntem până acum mândri”, a explicat directorul de şantier.

Ministrul Transporturilor s-a arătat mulţumit de lucrări şi a afirmat că autostrada Sebeş-Turda ar putea fi finalizată până la sfârşitul anului 2017, dacă lucrările sunt accelerate.

”Sunt mulţumit de lucrări şi de felul în care acestea progresează după deblocare şi sper să continue în acest ritm, fără probleme majore. Este nevoie de determinare. Cuvântul cheie este accelerare, contez pe acest angajament pentru că asta este foarte important. Finalizarea pe întreaga autostradă este programată pentru sfârşitul anului viitor. Teoretic trebuia 2018, dar ne dorim accelerarea lucrărilor şi să terminăm”, a spus ministrul.

Cât despre autostrada scufundată Sibiu-Orăștie, unde un sector a fost demolat din cauza problemelor de construcție, lucrările ar putea fi gate luna viitoare.

Însă întreg tronsonul va fi evaluat tehnic din nou, a subliniat ministrul Transporturilor.

Lotul a fost închis în septembrie 2015, iar o porţiune de câteva sute de metri din zona Cunţa a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări pe carosabil.

”În acest moment, de marţi, au început lucrările. Utilajele aşteptau autorizaţia şi lucrările au început intens. Lucrăm la foc continuu şi pe la sfârşitul lunii viitoare lucrările se termină. Ne dorim să redeschidem traficul, dar este esenţial să facem asta în deplină siguranţă. Asta vrem să o facem până la sfârşitul lunii septembrie”, a declarat, joi, în judeţul Alba, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în timpul unei vizite pe şantierul autostrăzii Sebeş – Turda.

Pe de altă parte, ministrul a comentat și declarațiile șefului CNADNR – care spunea că România va avea o mie de kilometri de autostradă până la finalul anului 2018.

”Nu știu dacă vom ajunge acolo, dar vom fi pe aproape” – a spus Sorin Bușe.

 

 


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează