Confidenţialitate


Ministrul Sănătății în scandalul dezinfectanților: „Biocidele ineficiente au ajuns în 30 de spitale”


Ministrul Sănătății în scandalul dezinfectanților: „Biocidele ineficiente au ajuns în 30 de spitale”

Dezinfectanţii pentru spitale care nu îndeplineau standardele corespunzătoare şi cu privire la care a fost deschis un dosar penal au fost utilizaţi în peste 30 de spitale din ţară, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ea a explicat că, după ce s-au constatat nereguli la anumite biocide, “cu acţiune fungică, nu pentru bacterii”, s-a dispus retragerea acestora şi Ministerul Sănătăţii a depus o plângere.

“În cursul anului 2018, inspectorii Direcţiilor de Sănătate Publică şi inspectorii Inspecţiei Sanitare din cadrul Ministerului Sănătăţii au efectuat verificări cu privire la eficacitatea produselor biocide folosite nu doar în sistemul sanitar, ci şi în saloanele de înfrumuseţare. Au fost verificate 15 produse biocide – trei dintre acestea prezentând neconformităţi cu privire la eficacitatea fungicidă. Au fost reverificate în laboratoare acreditate RENAR aceste produse. Neconformităţile s-au confirmat. Prin urmare, ministerul a dispus efectuarea unei plângeri penale vizavi de două societăţi – una din Bucureşti şi una din judeţul Prahova, care comercializau aceste biocide”, a arătat Sorina Pintea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În paralel, Direcţiile de Sănătate Publică au dispus retragerea produselor rămase neutilizate, în Bucureşti – 108 litri, în Prahova – 5.000 de litri.

“Distribuitorul din Prahova a comandat propriile analize, cu care Inspecţia Sanitară nu este de acord pentru că nu sunt acreditate în laboratoare. Prin urmare, ne menţinem afirmaţia cu privire la ineficacitatea acestor biocide. Menţionez că aceste biocide se folosesc pentru dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentarului. Instrumentarul merge ulterior la sterilizare. Pot să vă spun că sunt în peste 30 de spitale din toată ţara, dar în momentul în care s-a constatat această neconformitate, s-a reverificat şi apoi s-a dispus retragerea lor”, a adăugat ea.

Potrivit ministrului, pacienţii din acele spitale nu au fost în pericol.

“În momentul în care am făcut aceste verificări, aceste biocide erau în spitale. Dacă se aplică protocoalele aşa cum le avem, nu există un pericol pentru sănătatea pacientului”, a susţinut Pintea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Firmele respective au primit şi amenzi în valoare de 35.000 de lei, iar când reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au încercat să-i contacteze pe administratori, aceştia nu au putut fi găsiţi, a adăugat Pintea.

Polițiștii au percheziționat marți sediile a două firme care vând biocide către spitale în Bucureşti, Ilfov şi Prahova. In cazul lor, Ministerul Sănătății a făcut plângere în ianuarie.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează