Confidenţialitate


Ministrul Sănătății: Am văzut anchete terminate pe jumătate sau incomplete. La Suceava, verificările reluate


Ministrul Sănătății: Am văzut anchete terminate pe jumătate sau incomplete. La Suceava, verificările reluate

Noul ministru al Sănătății a declarat, vineri, că a descoperit anchete epidemiologice terminate doar pe jumătate sau altele incomplete.

Nelu Tătaru a anunșat că ancheta de la Spitalul Județean Suceava, devenit focar după îmbolnăvirea a zeci de cadre medicale, va fi reluată, deoarece o parte din angajații Direcției de Sănătate Publică sunt infectați, iar alții sunt autoizolare și așteaptă rezultatele analizelor.

„Am văzut anchete terminate la jumate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine, urmăresc contacții în sine și care se pierd la un moment dat”, a spus, vineri, într-o conferință de presă, ministrul.

Potrivit lui, la Suceava a fost nevoie să vină epidemiologi din Iași pentru a definitiva verificările.

„Cum avem Suceava, unde tot DSP-ul este în carantină în acest moment… O parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi și a trebuit să aducem echipe din centrul universitar Iași pentru a putea începe anchetele acolo, vă dați seama unde suntem”, a mai spus Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, e nevoie de un management al unităților medicale, pentru că „nu mă încălzește cu nimic că avem stoc de echipamente acolo unde nu trebuie”.

„E nevoie de un management local al unităților medicale care trebuie schimbat și adaptat în relația cu personalul medical nu mă încălzește cu nimic să văd că sunt stocuri cu echipamente dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie așezată ca prima linie UPU; ATI, Boli Infecțioase, iar apoi celelalte secții. Colaborarea cu Ministerul de Interne pentru aceste dotări este completă, DSP-urile vor lua în acest sens și legătura cu medicii de familie. Am solicitat și legătura cu medicii stomatologi, am solicitat ca și în colaborare cu Instituția Prefectului local, mă refer la Suceava, să avem dotări și la stațiile de ambulanță, pentru SMURD și pentru UPU, dar prioritățile vor fi aprovizionarea cu materiale sanitare, aprovizionarea cu echipamente de protecție și medicamente a spitalelor care sunt pe suport COVID în toate județele, precum și testările, conform anchetelor epidemiologice, complet făcute și pentru personalul medical care se află în prima linie tocmai în aceste spitale suport”, a mai sus Tătaru.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…