Confidenţialitate


Ministrul Muncii: Aproape 8.000 de recalculări de pensii, cu termen mult depășit


Ministrul Muncii: Aproape 8.000 de recalculări de pensii, cu termen mult depășit

Ministrul Muncii a anunțat că, în prezent, mai sunt 8.700 de dosare cu termene mult depăşite în recalcularea pensiei.

Potrivit Violetei Alexandru, la momentul schimbării guvernării, numărul acestora depășea 14.000. Ritmul de analiză a fost accelerat.

“La două săptămâni de la prima situaţie pe care am cerut-o Casei Naţionale de Pensii cu privire la cauzele întârzierii în recalcularea dosarelor de pensii, o situaţie semnalată de sute, mii de pensionari, vă prezint rezultatele acestui demers care ne arată că la două săptămâni numărul a scăzut la jumătate. Situaţia mi-a fost prezentată detaliat faţă de primul moment ale evaluării pe care am făcut-o şi mi-a arătat că, faţă de 14.452 de dosare cu termene mult depăşite faţă de cele 45 de zile prevăzute în lege, am ajuns astăzi la 8.767, ceea ce vă arată că ne apropiem de jumătatea numărului total de pensii întârziate în recalculare”, a declarat ministrul, joi, într-o conferinţă de presă.
“Subliniez faptul că observ o atitudine în general cooperantă din partea directorilor caselor locale de pensii, graficul pe care l-am cerut Casei Naţionale de Pensii îmi indică faptul că mesajul pe care l-am transmis şi anume acela de eficienţă şi de alocare a timpului în vederea respectării cadrului legal cu mult depăşit la momentul preluării mandatului. Mesajul a fost clar ca dovadă că ritmul în care se lucrează este alert şi ca dovadă situaţia detaliată pe care o am la nivelul ţării îmi indică faptul că s-a lucrat în ritm alert”, a adăugat Violeta Alexandru.
Din numărul total de dosare restante, cele mai multe provin din județul Alba.
“Cu toate acestea, constat că persistă o problemă serioasă în Alba Iulia, 43% din numărul de 8.767 de dosare astăzi restante în recalcularea pensiei provine din Alba. Avem o situaţie delicată la Alba Iulia. Înţeleg că ea trenează de cinci ani de zile, de când o parte dintre angajaţi au fost implicaţi într-o serie de activităţi suspecte de corupţie şi cazul este mediatizat. Lucrurile sunt în continuare în cercetare şi în desfăşurare. Situaţia nu a fost rezolvată în aceşti cinci ani, deşi se cunoşteau problemele din Alba”, a explicat Violeta Alexandru.
Ministrul a mai precizat că probleme există şi la Bucureşti.

Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează