Confidenţialitate


Ministrul Mihăilă: Valul patru al pandemiei va fi al nevaccinaţilor | AUDIO


Ministrul Mihăilă: Valul patru al pandemiei va fi al nevaccinaţilor | AUDIO

Ministrul Sănătăţii consideră că valul patru al pandemiei de Covid va fi unul al persoanelor care nu s-au vaccinat.

Potrivit Ioanei Mihăilă, mai puțin de 1% din cei imunizaţi au contractat boala.

“Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei. Atunci când am modificat ordinul pentru redeschiderea spitalelor, am solicitat spitalelor şi direcţiilor de sănătate publică să ataşeze un plan de revenire a numărului de paturi destinate pacienţilor COVID la un număr mai mare, dacă se observă o recrudescenţă a cazurilor. Dar aici vorbim de situaţia nefericită în care avem mulţi pacienţi spitalizaţi. Ce trebuie să fim conştienţi este că şi în aceste ţări în care, într-adevăr, numărul de cazuri a crescut, nu a crescut semnificativ sau nu atât de mult ca în valurile anterioare numărul spitalizărilor şi numărul deceselor. Practic, chiar dacă cazurile au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală”, a declarat ministrul, duminică seară, la Digi 24.

Ioana Mihăilă îi îndeamnă să se vaccineze şi pe cei care au trecut deja prin boală, pentru că în acest mod nu există riscul de a dezvolta o formă severă de Covid, chiar dacă intră în contact cu tulpina Delta.

“Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care le-a transmis CNCAV. Ce ştim este că, de exemplu, din pacienţii infectaţi cu tulpina Delta avem trei decese confirmate la ultima raportare a INSP şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi”, a mai spus șefa Sănătății.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dacă incidenţa cazurilor de Covid va creşte peste anumite limite, instituţia pe care o conduce va propune testarea periodică a personalului medical şi medico-sanitar nevaccinat, costurile urmând să fie suportate de cei testaţi.

“Vom veni cu o propunere, cel mai probabil, prin care personalul medical şi medico-sanitar nevaccinat să se testeze periodic tocmai pentru a asigura securitatea pacienţilor cu care vin în contact. Dar acest lucru se va întâmpla doar dacă se depăşesc anumite incidenţe ale infecţiei cu COVID. Evident că acum, pe cifrele acestea atât de joase, circulaţia virusului nu susţine un astfel de scenariu”, a explicat ministrul.

Mihăilă a precizat că, în acest moment, potrivit metodologiei INSP, pragul de incidenţă este de 1,5 la mie.

“Testare rapidă sau testare PCR cu o anumită frecvenţă pe care o decid specialiştii, cei de la INSP. Doar cadrele medicale nevaccinate. (…) Costurile nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate, în principiu costurile ar trebui să fie responsabilitatea persoanei care e nevaccinată”, a precizat Ioana Mihăilă.

“Vaccinarea e opţională, e bine să rămână la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă ne vaccinăm sau nu, dar cred că pentru anumite categorii profesionale, cum este de exemplu personalul medical, e important să ne gândim şi la persoanele cu care acest personal medical vine în contact, adică în general cu pacienţi vulnerabili, cu boli cronice, cu o sumedenie de alte afecţiuni şi atunci e important să fim responsabili. În general, atunci când alegem să ne vaccinăm, trebuie să înţelegem că e o responsabilitate faţă de sănătatea noastră, dar e o mare responsabilitate şi pentru sănătatea celor de lângă noi şi atunci cred că e responsabil din partea personalului medical să nu-i pună în pericol pe cei cu care vin în contact”, a opinat ministrul.

FOTO: INQUAM/Octav Ganea


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează