Confidenţialitate


Ministrul Justiției, Radu Marinescu, acuzat că a plagiat în peste jumătate din teza de doctorat, dezvăluie Pressone. Care este reacția sa  | AUDIO


Ministrul Justiției, Radu Marinescu, acuzat că a plagiat în peste jumătate din teza de doctorat, dezvăluie Pressone. Care este reacția sa  | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, este acuzat că și-a plagiat teza de doctorat. Mai mult de jumătate din lucrarea în Drept a ministrului este plagiată, susține jurnalista Emilia Șercan într-un material publicat în PressOne.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit analizei PressOne, cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” conțin text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.

Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru.

Cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situații calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar și până la 25 de pagini consecutive, scrie jurnalista Emilia Șercan.

Ministrul Radu Marinescu a negat, într-o declarație dată pentru PressOne, că a încălcat standardele de realizare a unei lucrări științifice: „Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”.

Acesta a mai declarat că și-a elaborat teza „în conformitate cu normele timpului și sub coordonarea unui profesor academician reputat”.

Jurnalista Emilia Șercan susține în articol că tehnica de preluare neautorizată de conținut folosită de actualul ministru al Justiției este cea mai des întâlnită în tezele de doctorat ale demnitarilor români: plagiatul copy-paste.

Ministrul social democrat Radu Marinescu este în funcție din decembrie 2024, fiind numit în Guvernul Ciolacu 2.

Este al doilea ministru din cabinetul Bolojan ale cărui studii intră în atenția publică. La finalul anului trecut, fostul ministru al Apărării  Ionuț Moșteanu de la USR a demisionat în urma dezvăluirilor Libertatea.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează