Confidenţialitate


Ministrul Justiţiei: Am propus ca pragul pentru abuzul în serviciu să fie echivalentul salariului minim brut


Ministrul Justiţiei: Am propus ca pragul pentru abuzul în serviciu să fie echivalentul salariului minim brut

Ministrul Justiţiei a anunţat, duminică seara, că instituţia pe care o reprezintă a propus ca pragul pentru abuz în serviciu să fie echivalentul salariul minim brut pe economie.

“Am opinat – şi asta este propunerea noastră – ca pragul să fie echivalentul unui salariu minim pe economie, dar nu un minim net, ci un minim brut. Noi avem la Comisia specială pe cineva care reprezintă Ministerul Justiţiei (…). Noi am transmis deja această propunere. (…) Dacă valoarea e sub înseamnă că nu prezintă pericol social şi fapta nu intră în sfera ilicitului penal, va rămâne în sfera ilicitului disciplinar. Dacă valoarea pagubei e mai mare de salariul minim, se pune problema răspunderii penale, dar judecătorul are după aceea instrumente – şi procurorul, judecătorul în special – de a individualiza pedeapsa, pe de-o parte, modalitatea de executare a pedepsei, pe de altă parte, putând pronunţa şi amânarea executării pedepsei”, a spus Tudorel Toader într-o emisiune la România TV, consemnează Agerpres.

Salariul minim brut pe economie este 1.900 de lei.

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei va continua, luni, dezbaterile pe marginea modificărilor la Codul penal, unul dintre articolele care urmează să fie analizate fiind cel referitor la abuzul în serviciu. Şedinţa este programată să înceapă la ora 10 şi 30 de minute.

 


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează