Confidenţialitate


Ministrul Educației: Vrem să schimbăm regulile privind admiterea la liceu


Ministrul Educației: Vrem să schimbăm regulile privind admiterea la liceu

 

Ministerul Educației a finalizat prima etapă de consultări cu sindicatele și organizațiile neguvernamentale în vederea schimbării legii care ghidează Învățământul.

Printre propunerile care ar putea să se regăsească în viitoarea lege a Educației se află schimbarea regulilor în ceea ce privește intrarea la liceu.

Pe o parte, Ministerul Educației vrea să păstreze repartizarea computerizată. Pe de altă parte, nu este exclus ca absolvenții să fie obligați să dea examen pentru a intra la liceu.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că specialiștii încearcă acum să găsească o formulă care să păstreze avantajele testării naționale.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

Pe de altă parte, viitoarea lege a Educației ar putea introduce educația obligatorie în creșe, fapt prevăzut de altfel într-un proiect de lege inițiat în urmă cu mai bine de trei ani.

Asta înseamnă că în fiecare creșă ar putea fi obligată să angajeze educatori.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu declară pentru Europa FM că a cerut deja date de la Ministerul Finanțelor care să spună de câți bani ar fi nevoie pentru acest proiect.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În acest moment, doar 4 la sută din personalul creşelor este pregătit să educe copiii mai mici de 3 ani, iar 50 la sută nu a participat nicioadată, la niciun curs de formare, arată datele Ministerului Educației.

Să mai spunem că proiectul noii legi a Educației ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează