Confidenţialitate


Ministrul Educației: Există propunerea de creştere a pragului ratei de infectare până la care şcolile vor putea să rămână deschise


Ministrul Educației: Există propunerea de creştere a pragului ratei de infectare până la care şcolile vor putea să rămână deschise

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că vineri, 20 august, vor fi discutate măsurile privind începerea anului şcolar, în cadrul unei întâlniri convocate de premier la Palatul Victoria. Acesta a precizat că există propunerea de creştere a pragului ratei de infectare până la care şcolile vor putea să rămână deschise.

“Am precizat că cel târziu în perioada 1-3 septembrie vom avea ordinul comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii prin care, cu cel puţin 10 zile înainte de data de 13 septembrie, începerea şcolii, vom prezenta în detaliu toate măsurile pe care trebuie să le cunoască atât şcolile, cât şi părinţii şi elevii.

Am spus că rămâne în continuare opţiunea numărul 1 prezenţă fizică în data de 13 septembrie în toate şcolile din România. Mâine vom avea la guvern, începând cu ora 10.00, o discuţie convocată de către prim-ministrul României la care vor participa ministrul Sănătăţii şi ministrul Educaţiei, reprezentantul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentantul Comitetului Naţional pentru Vaccinare, reprezentantul INSP şi un reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale. În această întâlnire vor fi discutate toate ipotezele de lucru”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul Educaţiei a precizat că există propuneri de “creştere a pragului ratei de infectare până la care şcolile deschise în data de 13 septembrie cu prezenţă fizică pentru toţi elevii vor putea să rămână deschise”.

“Până acum, ştiţi foarte bine, erau scenariile deja cunoscute, verde, galben, roşu, şcolile rămâneau integral deschise până când localitatea ajungea la pragul de 1 la mie rată de infectare. Există propunerea de ridicare a acestui nivel până la care şcolile rămân în totalitate deschise, sigur că da, cu respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară”, a spus Sorin Cîmpeanu.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează