Confidenţialitate


Ordonanța Militară 9: Se ridică interdicția exportului de cereale | LIVE TEXT


Ordonanța Militară 9: Se ridică interdicția exportului de cereale | LIVE TEXT

Ministrul de Interne a prezentat, joi seara, prevederile Ordonanței Militare Nr. 9.

Documentul elimină interdicția exportului de grâu.

În schimb, se menține suspendarea zborurilor spre și dinspre Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania.

Ministrul Marcel Vela a ținut să precizeze că românii care se întorc din străinătate vor intra în carantină în centre speciale, nu la domiciliu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Principalele declarații ale ministrului Marcel Vela:

“Intrăm de mâine într-o perioadă foarte importantă pentru evoluția viitoare a gestionării situației legate de coronavirus. Este important să putem îmbina cu înțelepciune latura spirituală cu cea a prevenirii răspândirii acestui perfid inamic.

Dragi români, fac din nou apel să respectați prevederile ordonanțelor militare date până în prezent, dar și a recomandărilor din partea Bisericii Ortodoxe.

Sunt conștient că este greu, motiv pentru care am și ajuns la un acord cu Biserica pentru a ne asigura că Lumina ajunge la toți românii care doresc asta.

Starea de urgență a fost prelungită, fiind un lucru necesar. Avem, indiferent de religie și orientare politică, un dușman comun – noul coronavirus.

Pentru a reglementa unele prevederi, am semnat și am prezentat spre adoptare Ordonanță Militară nr. 9:

Am prelungit suspendarea zborurilor spre și dinspre Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania.

O altă reglementare, excepția la normele de izolare pentru navigatori. Dacă nu prezintă simptome COVID-19, toate echipajele de la bordurile navelor îndeplinesc aceleași condiții ca și șoferii de pe camioanele de marfă.

O altă prevedere, despre lucrătorii transfrontalieri de la granița cu Bulgaria. Sunt și ei exceptați de la izolare dacă nu prezintă simptome COVID-19, exact cum am făcut cu cei de la frontiera cu Ungaria.

Piețele agroalimentare rămân deschise în această perioadă, cu condiția respectării reglementărilor ordonanțelor militare.

Un alt punct important se referă la interzicerea exportului de grâu și alte produse derivate, interzicere care a fost precizată în ordonanța anterioară. Articolele care interzic acest export își încetează aplicabilitatea.

În urma discuțiilor cu producătorii, s-a reușit perspectiva și s-a clarificat achiziția pentru completarea rezervei de stat. Securitatea alimentară este asigurată până la următoarea recoltă. Din acest moment, anunț producătorii și comercianții că nu mai este interzis acest export.

Aș dori să le precizez că, venind în țară, sunt în situația în care ne obligă să aplicăm prevederile ordonanțelor anterioare, ceea ce înseamnă că vor sta în locuri special amenajate de carantină. Carantina la domiciliu se aplică doar în ultima fază, dar România nu este în această fază. Avem la dispoziție peste 13 mii de locuri de carantină.

Marți, Marcel Vela a anunțat un acord cu Patriarhia, prin care se permitea deplasarea credincioșilor pentru distribuirea „Paștilor” vineri și sâmbătă, în locuri special amenajate în afara bisericilor.

Înțelegerea MAI-BOR a stârnit reacții critice în societate, fiind modificată ulterior, la solicitarea președintelui Klaus Iohannis

Numărul infectărilor cu noul coronavirus a urcat la 7.707, în creștere cu 491 față de raportarea de ieri.

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zilnic, pe europafm.ro, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…