Confidenţialitate


Ministrul Daea: Trebuie să mâncăm produse româneşti tradiţionale


Ministrul Daea: Trebuie să mâncăm produse româneşti tradiţionale

Prezent la Iaşi, sâmbătă, ministrul Agriculturii a îndemnat populaţia să consume produse tradiţionale.

‘Pe 10 octombrie, când se sărbătoreşte pentru prima oară ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, vom organiza, în fiecare capitală de judeţ şi în oraşele importante, spaţii de comercializare a produselor tradiţionale. Astfel, oamenii pot să vadă ce s-a produs până la această dată. Dorim să creăm şi o piaţă de desfacere, pentru că trebuie să mâncăm aceste produse care sunt foarte valoroase!’, a declarat Petre Daea.

Ministrul a adăgat că ar fi păcat să ‘dăm la o parte produsele tradiţionale şi să mâncăm produsele altora, deşi gustul fiecăruia îl determină să aleagă’.

La Iaşi, a fost inaugurat un laborator care va testa gratuit lâna.

Ministrul a amintit că alte două centre existentă în ţară, în judeţele Vâlcea şi Cluj.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează