Confidenţialitate


Ministrul Cîțu: Obiectivul amenzilor majorate nu a fost de a crește veniturile la buget | AUDIO


Ministrul Cîțu: Obiectivul amenzilor majorate nu a fost de a crește veniturile la buget | AUDIO

Ministrul Finanțelor susține că majorarea amenzilor pentru nerespectarea stării de urgență nu a avut ca scop sporirea veniturilor la bugetul de stat, ci să îi protejeze pe oameni și să se evite răspândirea noului coronavirus.

Creșterea valorii sancțiunilor contravenționale a fost declarată neconstituțională.

“Impactul îl vom vedea în perioada următoare. Sper ca românii să rămână la fel de atenți, ca până acum, și să respecte starea de urgență, chiar și cu această decizie a CCR. Nu a fost niciodată obiectivul acestor amenzi acela de a crește  veniturile la buget. Niciodată nu au fost luate în calcul în acest sens. Rolul acestor amenzi a fost de a-i ține pe români în case, de a-i proteja și – așa cum a spus și președintele României – de a reduce numărul cazurilor. Până acum, românii s-au comportat exemplar și sper că și, în perioada care a rămas, se vor comporta la fel, chiar și cu această decizie a Curții Constituționale “, a spus Florin Cîțu, joi seara la Realitatea PLUS.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul a adăugat că ar fi fost de acord ca sumele încasate din amenzi să fi ajuns în sistemul sanitar.

“Fără aceste amenzi, morții pe care îi plângem ar fi fost mult mai mulți”, a susținut, joi, șeful statului.

“Pericolul epidemiei nu a trecut ieri, odată cu decizia CCR. Responsabilitatea este în continuare aceeași. Regulile și sancțiunile impuse nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții fiecărei persoane. Numai respectând aceste măsuri, putem lua activitățile cotidiene”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Finanțelor a anunțat, totodată, că măsura șomajului tehnic va fi asigurată în continuare în acele domenii care nu îşi vor putea relua activitatea din data de 15 mai, când va fi ridicată starea de urgență instituită pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

“Sunt unele sectoare care vor rămâne închise. Vom continua plata. Pentru celelalte vor fi de redirecţionare a resurselor pe zona de investiţii unde exista interes pentru a reporni producţia. Este posibil să fie transporturi, servicii, vom vedea. Până la urmă, dispre sectoare vin înspre noi informaţiile. Am văzut cifrele din martie şi au crescut cu 8% faţă de anul trecut. România, în primul trimestru, a avut creştere economică pozitivă, cred că e printre singurele cu creştere pozitivă”, a declarat Florin Cîţu.

“Nu am înţeles de ce Comisia Europeană a spus că va scădea consumul cu 6 procente… Situaţia nu este roz, dar e mai bine decât mă aşteptam. Măsurile luate în aprilie şi martie au redus din cădere! Când Comisia Europeană va avea cifrele, vor merge în direcţia noastră. Tot ce e important e să nu luăm măsuri greşite de acum înainte, să nu mărim taxe, să fim atenţi cu cheltuielile publice. Dacă menţinem acest plan, vom ieşi mai bine din criza economică”, a mai precizat șeful Finanțelor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează