Confidenţialitate


Ministrul Bode, despre protestul cu fumigene: O manifestare ce nu face cinste polițiștilor


Ministrul Bode, despre protestul cu fumigene: O manifestare ce nu face cinste polițiștilor

Protestul cu fumigene, în care au existat tensiuni între sindicaliștii din poliție și jandarmi, nu face cinste reprezentanților polițiștilor, spune ministrul de Interne.

„Sunt susținător al oricărei forme de protest civilizat. Ce s-a întâmplat ieri (miercuri – n.r.) în respectiva manifestare nu face cinste celor care se vor reprezentanții polițiștilor.

Este inadmisibil ca tu, lider sindical, să te pretezi la instigare, la a dărâma garduri, la a instiga, până la urmă, la nerespectarea legii. Eu așa ceva nu mi-am putut imagina și este nedrept că din cei aproximativ 100 de manifestanți, între 10 și 15 erau reprezentanții polițiștilor. Restul erau din structuri penitenciare, grefieri și așa mai departe. Nu este corect că pui această etichetă, că polițiștii s-au bătut cu jandarmii”, a spus Lucian Bode.

Ministrul de Interne a afirmat că jandarmii doar au aplicat legea.

„Ce-ar însemna ca un polițist aflat în timpul activității, de la Rutieră, de exemplu, să constate că un jandarm nu respectă legislația rutieră. Îl lasă să meargă mai departe? Jandarmii au aplicat legea.

Nu au fost violenți, nu au instigat. Cei care au instigat au fost câțiva, noi i-am identificat. Jandarmeria i-a identificat și au primit amenzile de rigoare”, a spus Bode.

Foto: Inquam / George Călin


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează