Confidenţialitate


Ministerul Sănătății: Marile magazine vor lua măsurile necesare pentru a se evita aglomerația


Ministerul Sănătății: Marile magazine vor lua măsurile necesare pentru a se evita aglomerația

Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale, în contextul în care, pe fondul îngrijorărilor generate de noul coronavirus, magazinele au fost luate cu asalt în unele orașe.

“În perioada următoare, marile reţele comerciale vor lua măsurile ce se impun pentru a se evita aglomerările din cadrul magazinelor, reamintind consumatorilor că există posibilitatea achiziţiei online de produse alimentare şi nealimentare fie direct de la comercianţii care au acest serviciu, fie prin aplicaţii specializate”, informează un comunicat al Ministerului.

De asemenea, reprezentanţii AMRCR şi-au exprimat deschiderea de a reprezenta un canal de diseminare a materialelor informative care urmează să fie transmise de către şi şi-au arătat susţinerea în vederea aplicării măsurilor de sănătate publică în acord cu noile prevederi legale.

Între măsurile discutate a fost aceea de a recomanda angajaţilor să evite în această perioadă călătoriile în zone în care evoluează noul coronavirus. În cazul oricăror suspiciuni de îmbolnăvire, se impune apelarea serviciului 112 pentru direcţionarea către centrele medicale de diagnosticare, menţionează comunicatul.

MS a agreat propunerea ca AMRCR să fie informată periodic referitor la informaţiile noi despre răspândirea COVID-19.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează