Confidenţialitate


Ministerul Justiției atrage atenția că OUG privind salariile ar putea fi neconstituțională


Ministerul Justiției atrage atenția că OUG privind salariile ar putea fi neconstituțională

Ministerul Justiției va da aviz pozitiv pentru Ordonanța de urgență privind salariile angajaților din IT și ale celor cu contracte de muncă part-time.

OUG ar urma să fie emisă de Guvern chiar în ședința de astăzi. Dar, potrivit unui document oficial al Ministerului Justiției ordonanța poate fi declarată neconstituțională, dacă o contestă cineva.

Documentul a fost transmis Ministerului de Finanțe – potrivit site-ului TVR.

Potrivit TVR, Ministerul Justiției scrie că emiterea unei OUG se face, conform Constituției, “în situații extraordinare”, iar potrivit notei de fundamentare proiectul OUG ar încălca tocmai acest principiu constituțional, adică nu s-ar justifica urgența.

În plus, “stabilirea, în sarcina angajatorilor, a obligației de a suporta o parte din sarcina fiscală datorată, conform legii, de către anumite categorii de angajați, ar putea fi considerată ca fiind o măsură de natură a contraveni principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, consacrat în art. 55 din Constituție”.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat în această dimineață, la Consiliul Economic Consultativ, că propune soluții pentru programatori și pentru angajații part-time.

Acestea se vor regăsi într-o ordonanță de urgență, al cărui proiect va fi discutat în ședința de Guvern de astăzi.

OUG se impune după ce veniturile acestor categorii s-au diminuat ca urmare a mutării contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.

Consiliul Economic și Social a dat aviz POZITIV propunerilor prezentate de Eugen Teodorovici.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează