Confidenţialitate


Ministerul Justiței anunță înfiinţarea unui grup de lucru inter-instituţional care va realiza o nouă politică penală


Ministerul Justiței anunță înfiinţarea unui grup de lucru inter-instituţional care va realiza o nouă politică penală

Ministerul Justiţiei anunță înfiinţarea unui grup de lucru inter-instituţional care, până cel târziu la sfârșitul anului viitor, să realizeze o nouă politică penală. Acest lucru presupune revizuirea Codurilor Penale şi a legislaţiei penale de bază, în condițiile în care – spune Ministerul – acestea au suferit numeroase modificări în ultimii ani, unele neconstituționale.

Ministerul Justiției anunță că a înființat grupul de lucru, având în vedere că prin peste 80 de decizii ale Curții Constituționale zeci de articole ale Codurilor Penale au fost declarate neconstituționale sau constituționale condiționat de o anumită interpretare.

Totodată, de la data intrării în vigoare a Codului Penal, au fost adoptate 33 de acte normative de modificare a acestuia, iar de la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală acesta a fost modificat și/sau completat de mai mult de 30 de acte normative.

În continuare, în Parlament, sunt peste 50 de propuneri de modificare și/sau completare a celor două coduri penale.

Așa se face că – arată Ministerul Justiției – această fluctuație legislativă, care uneori a fost incoerentă, a afectat inevitabil eficiența parchetelor, a poliției și caracterul unitar al jurisprudenței, conducând, nu de puține ori, la soluții diferite în cazuri similare, inclusiv la o potențială aplicare neunitară a legii penale .

De aceea – mai spune Ministerul în documentul publicat pe site-ul său – se impune o regândire a politicii penale și o „resetare” a demersurilor legislative referitoare la Codul penal și Codul de procedură penală, dar numai pe baza unei analize profunde a evoluțiilor legislative și cu consultarea autorității judecătorești, a mediului academic juridic, a profesiilor juridice și a societății civile.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Legile Educației n-au mai prins ședința de Guvern. Ministrul Ligia Deca are Covid, astfel că aprobarea proiectelor a fost amânată | AUDIO


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează