Confidenţialitate


Ministerul Educației: Precizări privind bursele studenților acordate pe timpul verii


Ministerul Educației: Precizări privind bursele studenților acordate pe timpul verii

În luna iulie și august, studenții vor primi burse similare celor acordate în luna iunie – precizează Ministerul.

Suma alocată este de aproape 64 de milioane de eli – indiferent de numărul de zile de vacanță.

Informația vine în contextul în care Liga Studenţilor de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a reclamat că banii vor fi virați abia în toamnă, pentru că nu au fost alocate sumele necesare.

Bursele studenţeşti, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar, respectiv 12 luni, – așadar și pe perioade vacanței de vară.

Ministerul Educației precizează că, pentru luna iulie, sumele alocate vor fi similare celor din luna iunie – aproape 64 de milioane de lei.

Pentru luna august, cuantumul va fi acelaşi. În acest sens, universităţile au obligaţia să îşi modifice metodologiile proprii de acordare a burselor, astfel încât studenţii să primească bursele şi în vacanţă, fără întârzieri.

Preizările Ministerului Educației vin după ce Liga Studenţilor de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a reclamat că bursele studentilor vor fi virate abia în toamnă, pentru că nu au fost alocaţi bani.

Stundeții susțineau că bani se vor găsi abia după rectificarea bugetară din luna august.


Ultimele stiri
PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?

Cât de des putem pune carne de pui în farfuria copilului și ce contează, de fapt, când o…

Așteptările lui Gheorghe Hagi înainte cu cinci zile de meciul naționalei cu Polonia | AUDIO

Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului București nu este definitivă

Franța: Judocanul Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2027 |…

Ministrul Muncii cere ca măsurile asumate de Guvern să aibă bugetul alocat. Florin Manole: „Cifrele arată că nu…

UE dă în judecată IBM și alte două companii pentru întârzierile în dezvoltarea sistemului de intrare-ieșire la frontiere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează