Confidenţialitate


Ministerul de Interne: 146 de sesizări privind posibile incidente electorale. Amenzi de 12.000 lei


Ministerul de Interne: 146 de sesizări privind posibile incidente electorale. Amenzi de 12.000 lei

Până la 19, au fost înregistrate peste 140 de sesizări cu privire la posibile infracțiuni electorale. Peste 70 dintre acestea nu au fost confirmate în urma verificărilor.

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la 28 de posibile fapte de natură penală. De la începerea votării, au fost constatate 23 de contravenții, fiind aplicate 9 avertismente și amenzi de peste 12.000 de lei.

Cele mai multe sesizări de incidente electorale au fost înregistrate în Dolj (18), București (15), Giurgiu (13), Argeș (9), Dâmbovița și Vrancea cu 8.

Iată câteva din cazurile prezentate de purtătorul de cuvânt de la Ministerul de Interne:

  • Polițiștii argeșeni au deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor după ce au depistat în trafic un microbuz plin cu persoane, care se deplasa cu alegători la o secție de votare din Recea.
  • Se fac cercetări în mai multe cazuri în care alegătorii și-au postat pe rețele de socializare fotografii cu buletinul de vot.
  • Poliţiştii din județul Dolj au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale după ce un membru al unei secţii de votare, care s-a deplasat cu urna mobilă la domiciliul unei femei de 74 de ani, a aplicat ştampila de vot în locul acesteia, iar soțul a semnat în listele electorale în locul ei.
  • În județul Suceava se fac cercetări după ce membrii unei secții de vot s-au deplasat cu urna mobilă, fără a fi însoțiți de reprezentanți MAI. Aceeași situație s-a înregistrat și la o secție din județul Vaslui. La o altă secție de votare tot din jud. Vaslui, urna de vot a fost desigilată după ce un alegător a introdus, din greșeală, lista electorală în același timp cu buletinul de vot.
  • Un bărbat din Focșani a fost sancționat cu avertisment după ce a reclamat la 112 că nu a fost lăsat să voteze când de fapt se prezentase la altă secție de votare decât cea la care era arondat.
  • Un bărbat cu dublă cetățenie a depus plângere pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale împotriva președintelui unei secții de votare din Sibiu, care nu i-ar fi permis să voteze cu cartea de identitate provizorie, bărbatul fiind lăsat să voteze însă de președintele altei secții.

Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează