Confidenţialitate


Papa Francisc: Milioane de oameni depind de grâul din Ucraina, iar acesta nu poate fi folosit ca „armă de război”


Papa Francisc: Milioane de oameni depind de grâul din Ucraina, iar acesta nu poate fi folosit ca „armă de război”

Grâul nu poate fi „armă de război”, spune Papa Francisc. Suvernul Pontif a făcut un apel pentru ca transporturile de cereale să fie lăsate să ajungă în țările care importau din Ucraina. În premieră, Papa Francisc a vorbit despre o criză a alimentelor și despre scumpirile recente la cereale, ulei de gătit, energie și îngrășăminte.

Cu porturile ucrainene blocate, nu suferă doar economia Ucrainei, ci și numeroase alte state care depindeau de importurile din această țară.

Multe milioane de oameni depind de grâul din Ucraina, a declarat Papa Francisc în cadrul audienței generale, în fața a mii de oameni adunați în Piața Sf. Petru de la Vatican.

„Blocarea exporturilor de grâu din Ucraina este foarte îngrijorătoare pentru că de asta depind viețile a milioane de oameni, în special în țările mai sărace”, a spus Suveranul Pontif.

Apelul său vine în timp ce Organizația Națiunilor Unite arată că se agravează criza alimentară globală și insistă pentru un acord cu Rusia pentru a debloca exporturile de cereale ale Ucrainei.

„Fac un apel din inimă pentru a se depune toate eforturile pentru rezolvarea acestei probleme, pentru a garanta dreptul universal la alimentaţie. Vă rog! Nu folosiţi grâul, aliment de bază, ca armă de război”, a adăugat Papa Francisc în aplauzele celor din mulțime.

Pe lângă moartea și devastările semănate de invazia Ucrainei de către Rusia, războiul și încercarea Occidentului de a izola Rusia ca pedeapsă au dus la creșterea prețului cerealelor, uleiului de gătit, îngrășămintelor și energiei.

Papa a condamnat adesea invazia și vărsările de sânge provocate de Moscova dar miercuri a vorbit în detaliu prima dată despre criza alimentară globală pe care a provocat-o.

Ucraina încearcă cu disperare să-și exporte depozitele mari de cereale prin transporturi rutiere și pe calea ferată dar numeroase țări vor fi afectate dacă Rusia nu ridică blocada impusă porturilor ucrainene de la Marea Neagră.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Astăzi nu este loc pentru creșteri de taxe și impozite. Povara este mult prea…

București: Noi reguli pentru cei care folosesc trotinetele electrice închiriate. Amenzi de până la 10.000 de lei |…

Constanța: Sarcofagul unui copil din perioada romană, găsit de cercetători. Ce obiecte au găsit arheologii în interior |…

Bucureștiul va avea o nouă arie naturală protejată: Valea Saulei, habitat pentru vidre și peste 80 de specii…

Șoferița care a ucis-o pe Anastasia, o fetiță de patru ani, condamnată la cinci ani și șase luni…

Ministerului Afacerilor Externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul Federației Ruse la București, după actul de sabotaj…

CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină…

Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează