Confidenţialitate


Mihai Teja este noul antenor al lui Poli Iași


Mihai Teja este noul antenor al lui Poli Iași

Fostul tehnician al FCSB a semnat deja contractul și a fost prezentat oficial la echipa moldoveană, după o scurtă rundă de negocieri.

Teja a ajuns la Iași luni dimineață și a avut mai întâi o discuție cu primarul Mihai Chirica, care i-a dat asigurări că gruparea va avea și în următorul sezon un buget stabil.

Edilul a declarat că antrenorul i-a lăsat o impresie foarte bună și că se bucură că acesta s-a înțeles și cu președintele executiv al clubului din Copou, Adrian Ambrosie.

Amintim, Poli Iași a fost pregătită până de curând de Flavius Stoican și a terminat anul acesta pe a 5-a poziție dintre cele 8 echipe participante în play-out-ul Ligii 1.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…