Confidenţialitate


Mihai Fifor va fi înlocuitorul lui Ilie Sârbu la şefia senatorilor PSD, care se retrage din viaţa politică


Mihai Fifor va fi înlocuitorul lui Ilie Sârbu la şefia senatorilor PSD, care se retrage din viaţa politică

Reuniţi în şedinţă, social-democraţii au decis ca Mihai Fifor să preia şefia grupului din Senat, înlocuindu-l pe Ilie Sârbu, care plănuieşte să se retragă din viaţa politică. Socrul premierului Victor Ponta vizează un post de vicepreşedinte la Curtea de Conturi, funcţie pentru care se bazează pe sprijinul PSD.

Schimbarea va fi comunicată în ședința de marți a plenului Camerei Superioare a Parlamentului, prima din noua sesiune ordinară.

“E greu de spus de ce renunţ la politică după 23 de ani, dar lucrurile se simplifică. Întotdeauna, în politică, se succed generaţiile și am apreciat că este un moment în care pot să fac mai mult în altă parte”, a declarat Ilie Sârbu, care a amintit că o funcţie la Curtea de Conturi nu i-ar permite să fie parlamentar sau membru al vreunui partid politic.

“Îmi voi da demisia din tot. Sunt obligat”, a punctat acesta.

În favoarea lui Mihai Fifor s-au exprimat 42 de senatori PSD, în timp ce contracandidatul său, Șerban Nicolae, a obținut doar 12 voturi. Un sufragiu a fost anulat.


Ultimele stiri
Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa

Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul…

Cum va contribui România la eforturile coaliției internaționale pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: „Am căpătat ceva experiență…

Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO

Lucrări la Planșeul Unirii: Traficul rutier în zona Hanul lui Manuc va fi redeschis de la 1 mai.…