Confidenţialitate


Mihai Dinu recomandă: un film, o carte, un album


Mihai Dinu recomandă: un film, o carte, un album

Prezentator radio cu vechime, autor de podcasts, fotograf, grădinar, curator, dar și bucătar amator. Mihai Dinu este gazda emisiunii Weekend cu prietenii la Europa FM. Face podcasturi pe Spotify, în care vorbește despre cântece cu tâlc (THISISECLECTIC) și tot acolo alege muzică pentru câteva playlist-uri tematice. Mai este, de asemenea, fotograf și grădinar amator, comentator și curator, dar și bucătar de plăcere în propria bucătărie. A venit momentul să descoperim și “hrana” lui spirituală, invitându-l la rubrica de recomandări de film, carte și muzică 👇

Un film

Heat pune față în față un detectiv LAPD, Vincent Hanna (interpretat de Al Pacino), și un hoț de bancă profesionist, Neil McCauley (interpretat de Robert De Niro). E mișto că ambii trăiesc în conformitate cu un cod etic strict, iar regizorul Michael Mann dezvoltă relația dintre ei. Sunt tot felul de dileme morale pe care cei doi le au, iar discuție ce are loc la un moment dat între ei este colosală.

O carte

 

Am citit Maestrul și Margareta în liceu și n-am înțeles nimic din carte. Peste vreo 10 ani am citit o cronică a piesei Sympathy For The Devil (The Rolling Stones), care este inspirată de romanul lui Bulgakov. Cronica m-a retrimis la carte, pe care nu am mai lăsat-o din mână. Este un roman clasic al literaturii ruse, scris de Mihail Bulgakov. Cartea este o poveste complexă care se desfășoară în mai multe linii narative: una ce urmărește întâmplările unui scriitor și a iubitei sale în Moscova anilor ’30, alta care relatează evenimente supranaturale ce au loc în Moscova, în care diavolul însuși are un rol important. Cartea atacă teme precum sacrificiul, credința și iubirea, iar partea supranaturală a romanului este o satiră a societății sovietice și critică corupția, ipocrizia și restricțiile libertății individuale.

 

Un album

Când Syncronicity a apărut în 1983, The Police putea fi considerată trupa rock a momentului. Cea mai mare greșeală în abordarea discului este să-l asimilezi cu Every Breath You Take. Nici pomeneală. Synchronicity, poartă în el cel putin un paradox: un suflu pozitiv, dar numai în melodii, față în față cu versurile ce vorbesc mult despre cinism, paranoia și dureri sufletești. King Of Pain, Wrapped Around Your Finger, Murders By Numbers devin standarde new wave, cu refrene puternice. Every Breathe You Take reușește să ascundă răutatea din versuri cu un beat genial, care este atât de puternic și răscolitor, încât toată atenția se îndreaptă către el.

Synchronicity este un disc despre finaluri: ale căsniciei, ale lumii, a lui Dumnezeu și nu în ultimul rând despre finalul unei mari formații.


Ultimele stiri
Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO