Confidenţialitate


Metrorex : Din 19 aprilie începe modernizarea staţiilor Republica, Titan şi Nicolae Grigorescu


Metrorex : Din 19 aprilie începe modernizarea staţiilor Republica, Titan şi Nicolae Grigorescu

Prima etapă a modernizării staţiilor de metrou, începe, în 19 aprilie, cu lucrări la staţiile Republica, Titan şi Nicolae Grigorescu, anunţă Metrorex, precizând că lucrările la cele trei staţii sunt programate să se încheie în 5 mai.

Metrorex transmite că, în perioada 19 – 25 aprilie, se va lucra la modernizarea sistemului de control-acces din cele trei staţii, astfel:

– Staţia Republica – Acces A (Bulevardul Basarabiei). Călătorii vor putea utiliza celelalte trei intrări disponibile ale staţiei de metrou Republica (accesul B – Bulevardul Basarabiei, gara Titan-Sud, C şi D – Şoseaua Dudeşti – Pantelimon.

– Staţia Titan – Acces B (Bulevardul Nicolae Grigorescu, Strada Liviu Rebreanu). Călătorii vor putea utiliza accesul A (Bulevardul Nicolae Grigorescu);

– Staţia Nicolae Grigorescu – Acces A (Bulevardul Camil Ressu, Aleea Fuiorului). Călătorii vor putea utiliza accesul B (Bulevardul Camil Ressu, Bulevardul Nicolae Grigorescu).

De asemenea, în perioada 26 aprilie – 5 mai, vor fi lucrări la celelalte zone de acces ale celor trei staţii astfel:

– Staţia Republica – Acces B, C şi D;

– Staţia Titan – Acces A;

– Staţia Nicolae Grigorescu – Acces B.

Modernizarea sistemului de control presupune înlocuirea liniei actuale de turnicheţi, cu o vechime de peste 20 de ani, cu porţi de acces batante, moderne, care facilitează atât intrarea, cât şi evacuarea rapidă a călătorilor în situaţii de urgenţă, precizează Metrorex.

Reprezentanţii autorităţii de transport subteran, noile porţi de acces vor avea dublă utilitate, atât prin sistemul de citire a benzii magnetice, cât şi prin sistemul de citire a cardurilor contactless, care va putea fi utilizat după finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de control – acces din toate staţiile de metrou;

“Având în vedere că acest proiect este unul complex, coroborat cu necesitatea de a asigura securitatea şi siguranţa călătorilor, precum şi de a respecta recomandările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti, lucrările aferente fazei I de modernizare, se vor executa etapizat”, mai spun reprezentanţii Metrorex.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează