Confidenţialitate


Metrorex, amendată de ISU pentru nereguli în staţiile de metrou


Metrorex, amendată de ISU pentru nereguli în staţiile de metrou

Metrorex a primit amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei, în urma unor controale defăşurate în staţiile de metrou, a anunţat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Controalele au fost efectuate în perioada 3-7 aprilie de către ISUBIF şi au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, modul de realizare a evacuării în situaţii de urgenţă, dar şi funcţionarea instalaţiei de detecţie-semnalizare-alarmare în caz de incendiu.

În urma verificărilor, au fost identificate mai multe nereguli, pentru care au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale (cinci amenzi şi 16 avertismente), în valoare totală de 12.500 de lei.

Potrivit ISUBIF, amenzile au fost date pentru staţiile de metrou care nu au asigurată sau finalizată o a doua cale de evacuare, neexistând, astfel, posibilitatea ca persoanele să aibă cel puţin două căi de evacuare, care să ducă în direcţii opuse.

De asemenea, în staţiile Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Iancului, Gara de Nord 1, Piaţa Sudului, Tineretului, există în continuare spaţii comerciale care reduc, prin modul de amplasare, lăţimea liberă de circulaţie a căilor de evacuare, mai arată reprezentanţii ISUBIF.

Ei mai spun că, în unele staţii, mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor nu sunt în stare de funcţionare permanentă.

Pompierii au adăugat că, de la ultimul control, desfăşurat în perioada 7-25 noiembrie 2016, Matrorex a luat unele măsuri pentru remedierea problemelor legate de evacuarea călătorilor, fiind eliminate barele metalice improvizate de la sistemul de turnicheţi, iar uşile de pe traseele de evacuare sunt în prezent menţinute libere, neîncuiate şi deschise.

Metrorex a anunţat că a început, în 19 aprilie, modernizarea staţiilor de metrou, primele lucrări având loc în staţiile Republica, Titan şi Nicolae Grigorescu. Lucrările la cele trei staţii sunt programate să se încheie în 5 mai.

Modernizarea sistemului de control presupune înlocuirea liniei actuale de turnicheţi, cu o vechime de peste 20 de ani, cu porţi de acces batante, moderne, care facilitează atât intrarea, cât şi evacuarea rapidă a călătorilor în situaţii de urgenţă.


Ultimele stiri
Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie