Confidenţialitate


Meteorologul Silviu Grigore: Această săptămână, cea mai caldă de la începutul anului | AUDIO


Meteorologul Silviu Grigore: Această săptămână, cea mai caldă de la începutul anului | AUDIO

Într-o intervenție telefonică în emisiunea Deșteptarea, meteorologul Silviu Grigore a declarat că săptămâna în curs este cea mai caldă de la începutul anului.

Potrivit specialistului ANM, valul de căldură “continuă să se intensifice și este foarte persistent”, disconfortul termic accentuat fiind provocat de un val de aer tropical.

Marți, s-au înregistrat 38,4 de grade Celsius la umbră, în sudul Banatului, la stația Băile Herculane, dar și în sud-vestul Olteniei, la stația Calafat.

Temperaturile resimțite de corpul uman au depășit 40 de grade Celsius, a adăugat Silviu Grigore.

În cazul Bucureștiului, “insula de căldură” a orașului amplifică valorile de temperatură.

Valorile termice nocturne rămân, și ele, ridicate din cauza valului de aer african.

Cu excepția regiunilor sudice, temperaturile vor începe să mai scadă din weekend.

Toată aceasta perioadă se va caracteriza și prin instabilitate atmosferică accentuată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ce vizează şapte judeţe şi Bucureşti, de joi până sâmbătă, precum şi un Cod galben de vreme deosebit de caldă în peste trei sferturi din ţară, valabil până pe 31 iulie 2021.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 – 31 iulie, va fi Cod portocaliu de caniculă în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin. În aceste zone, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade Celsius.

În zilele de 1 şi 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

Prognoza ANM arată că, până sâmbătă, 31 iulie, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de căldură, disconfort termic ridicat şi caniculă în cea mai mare parte a ţării.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, în timp ce noaptea, local, valorile termice nu vor coborî sub 20 de grade.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează