Confidenţialitate


Medicii care au preluat vârstnicii aduși de la cele 3 centre sociale din Voluntari și Afumați: Prima dată când ne confruntăm cu cazuri atât de grave de neglijență | AUDIO


Medicii care au preluat vârstnicii aduși de la cele 3 centre sociale din Voluntari și Afumați: Prima dată când ne confruntăm cu cazuri atât de grave de neglijență | AUDIO

Noi dezvăluiri din centrele sociale pentru vârstnici și persoane vulnerabile. Medicii care au preluat victimele aduse de la cele trei centre din Ilfov spun că a fost pentru prima dată când s-au confruntat cu cazuri atât de grave de neglijență. Au apărut și stenograme potrivit cărora suspecții îi amenințau și jigneau pe oamenii de care trebuiau să aibă grijă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Deshidratați, înfometați și murdari – așa au ajuns la spital oamenii salvați din centrele sociale din Voluntari și Afumați – spune pentru Libertatea unul dintre medicii de la spitalul „Floreasca”.

Iar un alt cadru medical de la spitalul „Dimitrie Gerota” a declarat pentru aceeași sursă că a găsit nasturi și mărgele în stomacul unor persoane.

Aproape 100 de victime au descoperit procurorii DIICOT. Dintre acestea, 6 au avut nevoie de internare și 42 de investigații medicale.

Din cele 24 de persoane reținute, patru persoane au fost arestate preventiv. Alte 11 au primit arest la domiciliu. Șase persoane sunt cercetate sub control judiciar, iar trei au fost lăsate în libertate.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă.

Suspecții au refuzat să facă declarații la ieșirea de la audieri: „Nu vrem să vă spunem nimic. Este clar. Până acum s-a țipat și s-a urlat. Lăsați-ne în pace”.

Una dintre asistente s-a plâns jurnaliștilor de condițiile de detenție și spune că la azilul unde lucrează ea vârstnicii au fost tratați corespunzător

Întrebare: Cum ați caracteriza condițiile din centrul Armonia?

Asistentă: „Bune. Comparativ cu detenția unde am fost noi… este inuman ce e acolo – acolo să vă duceți”.

Procurorii au pus la dosar și interceptări din anchetă. Stenogramele, citate de Libertatea, arată modul în care angajați din azile îi tratau pe cei pe care îi aveau în grijă: le vorbeau urât, îi jineau repetat, îi umileau, îi băteau sau îi amenințau cu bătaia. Cei internați în cele trei azile erau pacienți în vârstă, bolnavi sau oameni cu dizabilități care nu se puteau apăra singuri.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Dosarul căminelor pentru persoane vârstnice: 24 de suspecți, reținuți. 2 suspecți, plasați sub control judiciar. Reacția ministrului de Interne | AUDIO

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…