Confidenţialitate


Medicament pentru tratamentul SIDA, acum în România


El a spus că acest tratament va oferi posibilitatea de a reduce virusul din sânge până la nivelul nedetectabil, acesta fiind, de altfel, şi scopul tratamentului împotriva HIV.

‘Aproape toţi pacienţii dezvoltă, în timp, rezistenţă la medicamente. De aceea, cercetările medicale urmăresc crearea unor noi tratamente, care să asigure bolnavilor creşterea speranţei de viaţă’, a arătat Sorin Petrea.

Studiile au arătat că trei din cinci pacienţi trataţi cu acest nou produs, Intelence, a cărui substanţă activă este etravirina, au ajuns, după tratament, în situaţia în care virusul nu a mai fost detectat.

Conform statisticilor, în România sunt înregistraţi aproximativ 10.041 de pacienţi cu HIV-SIDA, cea mai răspândită modalitate de transmitere fiind cea prin contact sexual neprotejat.

În lume, dar şi în România, există o tendinţă de ‘feminizare’ a bolii, a precizat medicul Mariana Mărdărescu, şef de clinică la Institutul ‘Matei Balş’.

Ea a spus că, în prezent, cea mai frecventă cale de transmitere este de la mamă la făt, dar în viitor ponderea transmiterii va fi ocupată de cea injectabilă.


Ultimele stiri
Secretarul general al NATO, despre decizia SUA de a oferi un ultimatum Iranului privind deschiderea strâmtorii Ormuz: „Este…

România în Direct. Guvernul plafonează adaosul comercial la carburanți. Suficient?

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat, în premieră, în optimile unui turneu de categoria WTA 1000. Diseară o va…

Ministrul Apărării dă asigurări că venirea a 500 de militari americani în România sporește capacitatea țării de descurajare…

Sezonul de turism rural se deschide în Colinele Transilvaniei, în weekendul 28–29 martie. Vor fi organizate tururi cu…

Guvernul va adopta o ordonanță de urgență privind situația de criză pe piața petrolului: Vor fi instituite măsuri…

Biletele de avion vor fi mai scumpe în această vară, estimează unii analiști, ca urmare a creșterii cheltuielilor…

Fostul premier al Franței, Lionel Jospin, a murit la vârsta de 88 de ani. Sébastien Lecornu: „A servit…

SUA: Tragedie pe aeroportul din New York. Pilotul și copilotul unei aeronave canadiene au murit după ce avionul…

DEȘTEPTAREA: Vinul, secretul unei vieți mai lungi? Un nou studiu oferă indicii