Confidenţialitate


Medic de la Ambulanța Puls, urmărit penal în cazul lui Patrick Ekeng


Medic de la Ambulanța Puls, urmărit penal în cazul lui Patrick Ekeng

Cazul fotbalistului Patrick Ekeng revine în atenția publică.

Medicul de pe Ambulanţa Puls care l-a preluat pe jucător de pe teren va fi pus sub urmărire penală, pentru ucidere din culpă, în dosarul privind moartea fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng

Mihaela Duță a fost citată în această dimineață de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a i se aduce la cunoștință acest lucru.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că fotbalistul Patrick Ekeng ar fi putut fi salvat dacă era resuscitat şi dacă primea îngrijiri medicale la timp.

Mihaela Duţă, specialist în medicină de urgenţă, este cea care a condus echipa medicală de pe ambulanţa Puls cu care a fost transportat fotbalistul lui Dinamo.

Camerunezul în vârstă de 26 de ani a murit pe 6 mai, după ce a suferit un şoc cardiogen şi s-a prăbuşit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo – Viitorul, la doar şapte minute după ce intrase pe teren.

Jucătorul a fost dus cu o ambulanţă Puls la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi 30 de minute, însă nu a mai putut fi salvat.

Ulterior, medicii legişti au constatat că fobalistul prezenta mai multe “aspecte patologice”, printre care cord mărit şi multiple anomalii coronariene.

Conform unor surse medicale, anomaliile descoperite sunt de origine genetică “predominante la sexul masculin şi la rasa neagră”. Potrivit sursei citate, în 95 la sută dintre situaţii, aceste anomalii pot fi depistate la un control mai amănunţit.

În acest dosar, au fost ridicate mai multe documente, ambulanţa cu care a fost transportat Ekeng a fost sigilată, iar înregistrările video care surprind momentul prăbuşirii jucătorului pe teren şi acordarea primului ajutor medical au fost analizate.

În urma neregulilor descoperite la Ambulanță, s-a dispus suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor. Iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a amendat firma cu 20.000 de lei.

 

 

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează