Confidenţialitate


MEC: Trei candidați au avut temperatura mai mare de 37,3 grade la proba de Matematică


MEC: Trei candidați au avut temperatura mai mare de 37,3 grade la proba de Matematică

Trei candidați nu au fost primiți la proba de miercuri a Evaluării Naționale, cea de Matematică, pentru că au avut temperatura de peste 37,3 grade.

„Conform informațiilor primite până acum, trei candidați au avut temperatura peste maximul admis: un candidat din județul Sălaj, un candidat din județul Timiș, un candidat din județul Vaslui”, potrivit sursei citate.

Evaluarea Națională a început luni, cu proba de Limba și literatura română, la care au participat 161.038 de candidați. 11.490 dintre candiații înscriși, adică 6,7%, nu s-au prezentat la examen. Dintre aceștia, 166 se află în izolare, iar 18 sunt spitalizați sau carantinați..

De asemenea, un candidat a avut temperatura peste maximul admis, iar acesta va susține examenul în etapa specială, din data de 29 iunie.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), iar rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează